Observator » Evenimente » Tot mai mulți români schimbă mașina cu scuterul. Cât ajunge să coste viața pe două roți

Video Tot mai mulți români schimbă mașina cu scuterul. Cât ajunge să coste viața pe două roți

Ana Grigore | Timp citire: 3 minute
Publicat la 17.07.2026, 20:17 | Modificat la 17.07.2026, 20:17

Îi vedem la fiecare semafor, îi invidiem când se strecoară printre mașini și uneori uităm să le facem loc să treacă, fără să ne dăm seama că nu ne întârzie în drumul nostru spre casă. Scuterele sunt tot mai prezente în traficul din București. Dincolo de miile de livratori, sunt tot mai mulți șoferi care, din nevoie, și-au educat pasiunea de a traversa orașul pe două roți. Și imediat a luat naștere și o comunitate frumoasă. Pasionații de scutere se întâlnesc săptămânal, își complimentează accesoriile asortate și se ajută oricând au nevoie.

Nu sunt imagini din Roma sau Milano, ci de pe străzile Micului Paris. Într-un oraș sufocat de trafic și de cozile interminabile de mașini, scuterele au devenit singura soluție a celor care au multe drumuri de făcut. Și, odată cu scuterele, în trafic și-a făcut loc, timidă, și eleganța celor care le conduc.

"Merg de 10 ani. Prima dată am avut un scuter mai mic și de un an am trecut la un scuter puțin mai mare. E foarte bine în oraș. E libertate, parcăm unde vrem, ne strecurăm. Șoferii sunt foarte ok. Adică ne fac loc, au început să ne vadă, să ne admire, bineînțeles", spune Ada, membru al unui club de scutere.

"Ce descoperă lumea, aici în București cel puțin, e o comunitate mare și diversă de oameni cărora le place să fie împreună. Să iasă împreună, să se întâlnească frecvent", spune Daniel, membru al unui club de scutere.

Articolul continuă după reclamă

Grupul de pasionați de scutere are peste 500 de membri

Dacă e joi seară, e întâlnire. Pasionații de scutere din București au un grup de WhatsApp cu peste 500 de oameni. Acolo discută nevoi, probleme și tendințe în lumea pe două roți.

"Nu e nevoie de prea multă discuție să ne cunoaștem sau să ieșim să vorbim trei ore. Fiecare vine cu trecutul lui vizavi de experiențele din oraș. Pentru asta trebuie să fii deschis și pur și simplu să te deschizi la oportunitatea asta de a cunoaște lumea din jurul tău", spune Daniel.

Fan-clubul nu s-a născut din întâmplare. De la an la an, sunt tot mai mulți șoferi care renunță la mașini. Fac un curs de 10 ore pentru practică moto, trec pe două roți, iar la volan mai urcă doar când părăsesc orașul.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Sunt foarte multe femei, au început să meargă pe scutere. Își aleg o anumită culoare, un anumit model, poate mai mic. După ce-și cumpără scuterul, se orientează și pe partea de accesorii. Se pot pune cutii pe spate, parbrize și, bineînțeles, cască. Fiecare încearcă să-și asorteze casca cu scuterul", spune directorul de vânzări al unui magazin de scutere, Mihai Nicolae.

Cât ajunge să coste un scuter nou

"Roșu... na, îmi place să ies un pic în evidență. Așa că m-am dus, am ales, l-am luat. Încerc să mă asortez, am mai multe căști, bineînțeles. Cel mai bine cu vizieră, ca să ne și ferim puțin în mers, în vânt, când avem viteză", a spus Ada.

"Eu am ales scuterul ăsta doar pentru culoarea pe care o are. E o culoare destul de rară, s-a produs doar un an și l-am dorit foarte tare. E foarte jovială, o culoare deschisă, o culoare energetică în care mă regăsesc și eu", spune Radu.

Pasiunea nu e chiar pentru oricine, totuși. Un scuter nou costă de la câteva sute până la peste 10.000 de euro, în funcție de brand, dotări și putere. Accesoriile mai sunt și ele câteva mii de lei.