Observator » Evenimente » Ce arată referatul DIICOT în cazul lui Viorel Paşca. Mecanismul de exploatare descris de procurori

Video Ce arată referatul DIICOT în cazul lui Viorel Paşca. Mecanismul de exploatare descris de procurori

Iulia Pop | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.07.2026, 14:05 | Modificat la 02.07.2026, 14:05

Viorel Paşca, bărbatul care ţinea peste 400 de bătrâni şi bolnavi cu dizabilităţi în azilele fără autorizaţie din Bihor, află astăzi dacă ajunge sau nu în arest. Ieri, judecătorii au decis reţinerea lui, alături de soţie, cei trei copii şi una dintre angajate. Procurorii susţin că bărbatul supranumit "Bunul Samaritean" îşi alegea cu grijă beneficiarii - din rândul celor care nu mai aveau familii sau sufereau de boli grave, unele chiar în stadiu terminal. Cazul arată, aşa cum am văzut, şi un eşec al autorităţilor şi asta pentru că medicii trimiteau pacienţii în centrele lui Paşca tocmai pentru că nu aveau alternativă.

Referatul de arestare este extrem de stufos. Pe 85 de pagini, mai exact, se conturează ceea ce este descris drept un mecanism de exploatare care ar fi funcționat ani la rând sub aparența unei activități caritabile. Potrivit anchetatorilor, aceste persoane care ajungeau în centrele lui Viorel Pașca erau extrem de vulnerabile, ceea ce crea o dependență totală față de cei care le ofereau adăpost și îngrijire.

Potrivit DIICOT, gruparea ar fi obținut din pensii, indemnizații, ajutoare sociale și donații mai multe milioane de lei. Prejudiciul, spun anchetatorii, trece de 13 milioane de lei. Iar ancheta scoate la iveală și rolul unor instituții publice. Știm deja că foarte multe persoane ajungeau acolo, iar acest lucru este documentat inclusiv video. Ajungeau cu ambulanțe, ajungeau cu mașini de poliție sau cu vehiculele altor instituții publice.

Ordinul Ministerului Sănătăţii, ignorat

Articolul continuă după reclamă

În documentele anchetatorilor sunt menționate unități medicale din Oradea, Timișoara, Lugoj, Sibiu, Brașov, Constanța, București, dar și din multe alte orașe. Asta, deși Ministerul Sănătății emisese un ordin care interzicea total transferul către Dumbrava. Ordin ignorat de toată lumea. Mai mult, procurorii vorbesc și despre așa-zisa toleranță instituțională. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că, de-a lungul anilor, au fost efectuate controale, dar care nu au arătat probleme grave și nu au dat sancțiuni.

Practic, anchetatorii susțin că această pasivitate a instituțiilor a contribuit la continuarea activității. Sunt menționate foarte clar, în documentele procurorilor, Primăria Holod, Ministerul Muncii, Prefectura Bihor, Poliția Locală și DGASPC-uri din foarte multe județe, iar concluzia a fost că statul nu poate interveni tocmai din cauza lipsei personalității juridice a lui Pașca, dar și din cauza domicilierii legale a persoanelor care erau acolo, pentru că cele mai multe aveau documente de identitate. Și un alt aspect investigat, care atrage atenția și oarecum șochează, este numărul mare de decese.

Peste o mie de beneficiari, spune DIICOT, au fost îngropați acolo, iar asta a dus la creșterea ratei mortalității în Dumbrava de trei ori peste media națională, fără ca cineva să se sesizeze și fără ca acest lucru să declanșeze o anchetă. Joi, Viorel Pașca și membrii familiei sale, dar și apropiații care au fost ieri reținuți, urmează să afle dacă vor fi sau nu arestați pentru următoarele 30 de zile.

Iulia Pop

Reporter senior la Observator Antena 1, care acoperă partea de Vest a țării. Are peste 20 de ani de experienţă în jurnalism.

Like