Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Comuna din România unde urşii se plimbă nestingheriţi. Unul a intrat în locuinţa unei familii

Mai mulţi urşi i-au vizitat în acest weekend pe locuitorii comunei Soveja din Judeţul Vrancea. Unii dintre ei au fost surprinşi de camere de supraveghere în gospodăriile oamenilor, pe timp de noapte, în timp ce un altul se plimba nestingherit pe străzile din localitate.

de Redactia Observator

la 08.05.2023 , 13:49

Urşii au fost filmaţi plâmbându-se nestingheriţi prin comuna Soveja. Un echipaj al jandarmeriei a reuşit să îl alunge pe cel din urmă cu ajutorul semnalelor sonore ale maşinii, până când animalul a sărit un gard şi a fugit, cel mai probabil, în pădure. Deşi periculoase, astfel de vizite nu sunt neobişnuite pentru cei din zonă. Acum doi ani, o familie de urşi şi-a făcut culcuş chiar în mijlocul localităţii, iar misiunea autorităţilor de a-i îndepărta a fost, atunci, una foarte complicată. 

Primăria ia măsuri pentru a alunga urşii din Soveja

Primăria comunei Soveja a luat decizia de a întreprinde o serie de acţiuni pentru hăituirea şi alungarea urşilor după ce, în noaptea de duminică spre luni, mai multe exemplare au pătruns pe străzile comunei, în căutare de hrană, unul dintre aceştia intrând chiar şi într-o locuinţă, potrivit primarului comunei, Ionuţ Filimon.

Vezi și

"Am avut în ultimele 24 de ore mai multe 'vizite' ale urşilor la noi în comună. Au intrat inclusiv în bucătăria casei unor localnici care, din fericire, nu erau acasă. Fenomenul acesta a luat amploare şi nu ştim în ce măsură putem să îl mai stăpânim. Am luat decizia de a convoca Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, cu reprezentanţi ai Poliţiei, Ocolului Silvic, Jandarmeriei, medic veterinar. Astăzi, la ora 22,00, o să începem o primă acţiune de hăituire şi alungare. Lucrurile au scăpat de sub control. Ei ar trebui extraşi, dar la acest moment decizia nu stă la noi. O să cer o audienţă la ministru, să vedem ce putem face. Nu putem să facem decât acţiuni de alungare la acest moment, dar ei revin mereu, în căutare de hrană", a declarat, pentru Agerpres, primarul Ionuţ Filimon.

Edilul susţine că oamenii sunt îngrijoraţi de prezenţa tot mai mare a urşilor în apropierea zonelor locuite, mai ales că există posibilitatea ca aceştia să devină agresivi. "Oamenii sunt destul de speriaţi de prezenţa tot mai mare a urşilor în interiorul localităţii. Nu este doar un singur urs care vine în ultimul timp la noi, în Soveja, sunt vreo şapte - opt exemplare. În apropiere avem şi o ursoaică cu pui. În Poiana Punga au rupt containerele pentru reciclabile, au sfâşiat pur şi simplu tabla. Am sfătuit oamenii să înţeleagă că nu trebuie să mai arunce mâncare în coşurile de colectare selectivă, pentru că urşii vin mai ales să caute hrană. Vom vedea în continuare ce măsuri mai putem lua pentru a evita o tragedie", a spus Ionuţ Filimon.

Primăria Soveja s-a confruntat în ultimii ani cu tot mai multe incursiuni ale urşilor în vatra satului, unde au rupt garduri, arbori şi au intrat şi în gospodăriile localnicilor în căutare de hrană. Administraţia locală pregăteşte un proiect de împrejmuire cu garduri electrice a anumitor zone, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Ariilor Protejate, dar acesta este de durată, astfel că autorităţile încearcă să ia măsuri imediate pentru protecţia localităţii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Comuna din România unde urşii se plimbă nestingheriţi. Unul a intrat în locuinţa unei familii