Video Cum se circulă după prima ninsoare din această toamnă. Pe Transalpina au intervenit deja drumarii cu utilaje de deszăpezire
Prima ninsoare aduce cu ea şi primele îngrijorări pe şosele. Pe Transalpina, la această oră temperaturile sunt de îngheţ, de -5 grade. Iar drumul ar putea deveni derdeluş.
Se circulă fără probleme pe Transalpina, asfaltul este curat. În ultimele ore, drumarii au intervenit cu două utilaje pentru deszăpezire pe tronsonul cuprins între stațiunea Rânca și Obârșia Lotrului.
După ninsoarea de noaptea trecută s-a depus un strat de zăpadă de câțiva centimetri în decor, dara sfaltul este curat. În continuare, termometrele arată -5 grade la o altitudine de peste 2.000 de metri.
Sunt primele semne că iarna își intră în drepturi în zona montană. Până la ora 16:00 este în vigoare și o informare meteo: sunt anunțate rafale și de peste 100km/h, lapoviță și ninsori la peste 1.700 altitudine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰