Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Descinderi în forţă, după amenințări online: "O să fie epic!". Acuzații de antisemitism și instigare publică

Locuinţele unor bărbați acuzați de antisemitism şi instigare publică au fost percheziționate azi dimineaţă de polițiștii din Argeş. Este vorba despre doi indivizi, unul din Piteşti şi unul din Rucăr. 

de Denisa Dicu

la 13.12.2024 , 14:18

În locuinţa unui bărbat din Piteşti, poliţiştii au descoperit mai multe medii de stocare şi un pistol de tip airsoft, toate acestea fiind ridicate de anchetatori. Mediile de sticare urmează să fie supuse unor percheziţii informatice. Bărbatul era deja plasat sub măsura controlului judiciar, fiind cercetat într-un dosar pentru infracţiunea de antisemitism. Individul postase pe reţelele de socializare mai multe videoclipuri în care promova doctrine antisemite.

Percheziţii după ameninţări online

Anchetatorii au mai făcut, astăzi, percheziţii şi la domiciliul unui bărbat din Rucăr, care a postat în mediul online mai multe mesaje în care îi îndemna pe oameni la violenţă, iar toate aceste comentarii şi mesaje erau însoţite de fotografii  cu arme de foc. Pe numele acestuia poliţiştii au deschis un dosar penal, pentru infracţiunea de instigare publică, iar la domiciliul acestuia anchetatorii au descoperit opt cuţite de vânătoare, un detector de metale şi articole pirotehnice. 

Vezi și

"Polițiștii din județul Argeș au efectuat, vineri dimineața, două percheziții domiciliare în localitățile Pitești și Rucăr, vizând persoane cercetate pentru infracțiuni de antisemitism și instigare publică.

Într-un prim dosar, polițiștii Secției 4 Pitești au continuat cercetările asupra unui bărbat de 37 de ani, din Prahova, reținut pe 8 decembrie pentru infracțiuni de antisemitism și ulterior plasat sub control judiciar. La domiciliul acestuia, în Pitești, au fost găsite mai multe medii de stocare și un pistol de tip airsoft. De asemenea, autoritățile vor efectua o percheziție informatică pentru colectarea de dovezi suplimentare. În al doilea dosar, polițiștii Secției Rurale Rucăr s-au sesizat în urma unui mesaj postat pe 7 decembrie de un bărbat de 43 de ani, din Rucăr. Mesajul, însoțit de o fotografie cu o armă de foc, îndemna publicul la săvârșirea de infracțiuni. În urma percheziției la domiciliul suspectului, au fost ridicate opt cuțite de vânătoare, un detector de metale, un telefon mobil și mai multe articole pirotehnice", a transmis IPJ Argeş.

Acțiunile sunt derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și Câmpulung.

Denisa Dicu Like

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Descinderi în forţă, după amenințări online: "O să fie epic!". Acuzații de antisemitism și instigare publică