Observator » Evenimente » Doi bărbaţi care lucrau la Autostrada A1 au fost prinşi sub un mal de pământ în zona Boița

Doi bărbaţi care lucrau la Autostrada A1 au fost prinşi sub un mal de pământ în zona Boița

Doi bărbaţi care lucrau la Autostrada A1 au fost prinşi sub un mal de pământ în zona Boița Doi bărbaţi care lucrau la Autostrada A1 au fost prinşi sub un mal de pământ în zona Boița
Nicu Tatu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.07.2026, 12:04 | Modificat la 07.07.2026, 12:17

Două persoane au fost rănite, marți, într-un accident de muncă produs în apropiere de localitatea Boița, județul Sibiu, după ce au fost surprinse de un mal de pământ. Victimele, doi muncitori care lucrau la autostradă, au fost extrase înainte de sosirea echipajelor medicale.

La fața locului au intervenit două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu. Inițial, una dintre victime era inconștientă, iar cealaltă era conștientă, potrivit primelor informații transmise de SAJ Sibiu.

Ulterior, reprezentanții serviciului medical au precizat că cei doi bărbați, în vârstă de 21 și 50 de ani, au suferit traumatisme la nivelul coloanei și al membrelor.

După imobilizare și acordarea primelor îngrijiri medicale, victimele au fost transportate, conștiente, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu, pentru investigații suplimentare.

Articolul continuă după reclamă

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă.