Observator » Evenimente » O tânără a povestit cum a fost la un pas să fie păcălită cu o vacanţă la Roma

Video O tânără a povestit cum a fost la un pas să fie păcălită cu o vacanţă la Roma

Cristi Popovici | Timp citire: 2 minute
Publicat la 06.07.2026, 19:24 | Modificat la 06.07.2026, 19:24

Durează doar câteva minute să îți rezervi vacanța, dar la fel de repede poți să rămâi fără banii de concediu. Escrocii se înmulțesc vara. Profită de goana după oferte și inventează tot felul de capcane online: cazări care nu există, site-uri false pentru taxe de drum și vând bilete care nu există la cele mai cunoscute festivaluri.

"Oferim cazare în Costinești, construcție nouă 2023, cameră dublă, toate dotările, pentru rezervări doar la numărul de telefon sau WhatsApp" -  așa arată unul dintre anunțuri.

Este plin internetul cu astfel de oferte otrăvite care ascund capcane diabolic lucrate. Escrocii copiază fotografii, adaugă tarife mult sub prețul pieței și cer avans pentru rezervare. O tânără din Sibiu a fost gata să se lase păcălită. Era pregătită să trimită avansul pentru cazare în Italia, dar a descoperit în ultimul moment că... nu există.

"Am găsit un apartament mișto, mare, foarte mare la Roma. Am citit comentariile care au apărut și am văzut că au fost oameni care au spus că este un scam, nu există. Oameni care au luat țeapă și au ajuns acolo", explică o tânără.

Articolul continuă după reclamă

Preţul, primul indiciu că este vorba de o escrocherie

Prețul este, de multe ori, primul indiciu că ai în față o mare escrocherie. O cazare care costă de două sau trei ori mai puțin decât cele din aceeași zonă trebuie verificată atent.

"Într-un alt anunț, era trecut un preț de 100 de lei pe noapte. Nu există așa ceva. Nu o să ofere nimeni un preț atât de bun. Tocmai de aceea să fim foarte atenți când facem astfel de rezervări", spune purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaru.

Alte capcane apar pe site-uri care imită paginile oficiale pe care plătești online taxe de drum. Datele bancare pot ajunge la escroci care golesc instant conturile victimei.

Pe acelaşi subiect

"Riscăm să ne introducem datele personale și cele de card și să plătim către atacatori, și nu către platformele oficiale", spune Sorin Stănică, specialist în prevenirea criminalității.

Un nou val de înşelătorii în sezonul estival

Vara aduce încă un alt val de înșelătorii. Rețelele sociale sunt pline cu anunțuri de vânzare - bilete la jumătate de preț pentru festivaluri și concerte. În multe cazuri însă, cumpărătorul face plata, dar biletul nu mai ajunge niciodată la el.

"Apar în fiecare an fraude. Anul acesta am avut și fraude făcute de cetățeni din afara țării. Sunt anumite platforme tip marketplace, internaționale, și atunci autoritățile din România nu au cadru legal în care să poată să oprească aceste fraude și să delisteze aceste bilete sau să îndrepte orice acțiune împotriva acestor companii", explică organizatorul festivalului "Beach Please", Andrei Șelaru "Selly".

Luna trecută, polițiștii au prins un tânăr de 25 de ani din Târgoviște care a vândut bilete inexistente de peste 100.000 de lei.

Cristi Popovici

Reporter Senior la Observator Antena 1, cu peste 20 de ani de experiență în jurnalism, specializat în evenimente de larg interes şi investigaţii.

Like