Antena Meniu Search
x

Curs valutar

După o pauză de doar două luni Anca Lungu revine la pupitrul Observatorului de la ora 19.00

După doar două luni de la nașterea fiicei sale, Natalia Adriana, Anca Lungu se întoarce la pupitrul Observatorului de week-end.

de Redactia Observator

la 25.07.2014 , 18:18

 După doar două luni de la nașterea fiicei sale, Natalia Adriana, Anca Lungu se întoarce la pupitrul Observatorului de week-end. Începând de mâine, telespectatorii Antenei 1se vor reîntâlni cu proaspăta mămică în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 19.00, la pupitrul principalului jurnal de ştiri al weekendului.

“După două luni în care m-am specializat în cea mai grea şi mai frumoasă meserie din lume, aceea de mama, îmi reiau şi meseria de jurnalist. Începând de mâine le dau din nou întâlnire telespectatorilor la Observatorul de weekend.

E pentru prima dată când mă despart de Natalia pentru câteva ore bune, însă sunt cât se poate de liniștită. Printesa Lingurița rămâne pe cele mai bune mâini! Tati va prelua toate atribuţiile în timpul weekendului şi e foarte pregătit pentru asta. Îi multumesc că e atât de responsabil şi le multumesc şi colegilor care m-au înlocuit până acum la pupitrul Observatorului!”, declară prezentatoarea.

Articolul continuă după reclamă

În fiecare sâmbătă şi duminică, în cadrul Observatorului, de la ora 19.00, Anca Lungu aduce telespectatorilor Antenei 1 cele mai importante ştiri de peste weekend, interviuri în exclusivitate şi campanii care au schimbat destine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » După o pauză de doar două luni Anca Lungu revine la pupitrul Observatorului de la ora 19.00