Antena Meniu Search
x

Gorjean, reţinut pentru 24 de ore pentru că a ucis o femeie. A intrat peste ea în curte şi a înjunghiat-o fără milă în piept

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii din judeţul Gorj, fiind acuzat că a omorât o femeie pe care a înjunghiat-o de mai multe ori.

de Redactia Observator

la 09.05.2024, 11:31

Gorjean, arestat pentru 24 de ore pentru că a ucis o femeie. A intrat peste ea în curte şi a înjunghiat-o fără milă în piept
Gorjean, arestat pentru 24 de ore pentru că a ucis o femeie. A intrat peste ea în curte şi a înjunghiat-o fără milă în piept - Shutterstock

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au anunţat, joi, că un bărbat este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu.

”În fapt, s-a reţinut că, în după amiaza zilei de 8 mai, în jurul orelor 17.00, inculpatul C.G.R. a pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate R.F., situată în comuna Drăgoteşti, sat Dragoteşti, judeţul Gorj, împrejurare în care i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un corp tăietor înţepător, provocându-i plăgi înjunghiate toracice, iar în urma hemoragiei interne şi externe s-a produs decesul acesteia”, au precizat procurorii.

Ei au adăugat că anchetatorii au fost anunţaţi de un vecin al victimei, scrie news.ro.

”Organele de anchetă au fost sesizate ca urmare a unui apel efectuat la SNUAU 112, de către o persoană, cu privire la faptul că vecina sa, victima R.F. a fost bătută de un bărbat pe nume Relu şi prezintă sânge în zona feţei. Echipajul  Serviciului de Ambulanţă Gorj care s-a prezentat la faţa locului a constatat decesul victimei”, au mai precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Observator » Evenimente » Gorjean, reţinut pentru 24 de ore pentru că a ucis o femeie. A intrat peste ea în curte şi a înjunghiat-o fără milă în piept