Antena Meniu Search
x

Curs valutar

În Columbia a fost anunţată apariţia virusului Chikungunya!

MAE informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Columbiei că autorităţile sanitare din această ţară au anunţat apariţia virusului Chikungunya, care se transmite prin înţepătură de ţânţar şi provoacă puternice dureri musculare şi de articulaţii.

de Redactia Observator

la 24.02.2015 , 11:27

MAE informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Columbiei că autorităţile sanitare din această ţară au anunţat apariţia virusului Chikungunya, care se transmite prin înţepătură de ţânţar şi provoacă puternice dureri musculare şi de articulaţii. 

"Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care se află sau se deplasează pe teritoriul Columbiei, că Institutul Naţional al Sănătăţii de la Bogota a anunţat apariţia virusului Chikungunya, în Columbia. Virusul se transmite prin înţepătura ţânţarului „Aedes aegypti”, cel care este şi purtător al virusului Dengue, precum şi al virusului febrei galbene. Nu există tratament sau vaccin pentru prevenirea acestor boli, ci doar măsuri preventive, cum ar fi repelantele (cremele şi spray-urile anti-ţânţari) şi evitarea zonelor de risc", se arată în comunicatul transmis de MAE.

Virusul provoacă puternice dureri musculare şi de articulaţii, pe durata mai multor luni sau ani, asemănătoare, ca simptome, artritei.

Articolul continuă după reclamă

Tratamentul se face pe bază de analgezice şi se recomandă, de asemenea, o bună hidratare a corpului.

Cazurile în care se produce decesul persoanei infestate cu virusul Chikungunya sunt rare, precizează sursa citată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » În Columbia a fost anunţată apariţia virusului Chikungunya!