Instructor auto din Olt, prins băut la volan în timp ce ducea un elev să susţină examenul pentru permis
Un instructor auto din Balș a fost prins băut la volan de polițiștii din Slatina, în această dimineață. În mașină se afla un elev care urma să susțină proba practică pentru obținerea permisului auto.
Un instructor auto din Balș a fost prins băut la volan de polițiștii din Slatina, în această dimineață. În mașină se afla un elev care urma să susțină proba practică pentru obținerea permisului auto.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul șef Cristian Grigorescu, instructorul a fost prins pe raza municipiului Slatina de oamenii legii.
„În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au depistat un bărbat de 42 de ani, din orașul Bals, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slatina având o alcoolemie de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate s-a stabilit că acesta este instructor auto,. Acesta avea în mașină persoane în calitate de elevi și se deplasa în vederea susținerii probei practice de către aceștia”, a declarat Cristian Grigorescu, potrivit Olt Alert.
Pe numele instructorului auto poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰