Județul în care un singur medic ajunge să aibă grijă de 9 școli. De ce nu pot fi ocupate posturile vacante
Avem cabinete medicale în școli, dar prea puţini medici. Deficitul este atât de mare, încât un singur doctor ajunge să se împartă, de cele mai multe ori, între mai multe unități de învățământ. Vă reamintim că vara trecută un adolescent de 15 ani a murit după ce s-a prăbușit în curtea unei școli din Bacău, unde, în acel moment, nu era niciun medic.
Medicii sunt prea puțini pentru numărul de unități de învățământ pe care trebuie să le acopere. Un singur doctor poate avea îngrijă până la 9 școli și trebuie să se împartă între ele.
Asta înseamnă că, atunci când unui copil i se face rău la școală, primul ajutor este acordat de către asistenta medicală. Dacă situația depășește ceea ce poate gestiona aceasta și este nevoie de medic, acesta trebuie să ajungă de la o altă unitate de învățământ.
În Constanța sunt 77 de cabinete medicale școlare, dar doar 14 medici de medicină generală. În plus, sunt 10 posturi de medic vacante care nu pot fi ocupate în acest moment din cauza limitărilor bugetare, iar autoritățile spun că deficitul este și mai mare.
Pentru ca rețeaua medicală să fie acoperită corespunzător, ar mai fi nevoie de câteva zeci de medici și asistenți medicali.
