Video Creșele din Brașov, în fața unei situații fără precedent. Părinții amenință că ies în stradă
În contextul drumurilor aglomerate și timpului pierdut în trafic, situaţia e şi mai sensibilă pentru cei care au copil, că trebuie să îi ducă la şcoală, la grădiniţă, dar și la creşă. Dacă a tot venit vorba de creşe, nici acolo nu e roz. În Braşov, spre exemplu, astăzi se organizează un protest din cauza reducerilor de personal. Şi nu întâmplător, la mai multe grupe de creşă, este alocată o singură îngrijitoare.
Sunt sute de mame revoltate de această situație, mame care și-au anunțat participarea la protestul inițiat în apropierea Inspectoratului Școlar Județean Brașov, în această după-amiază.
De la ce a pornit situaţia
Este important de menţionat că situația aceasta a pornit de la o modificare legislativă, o modificare care a scos creșele din subordinea serviciului local, și deci din subordinea, din controlul Consiliului Local Brașov, au fost trecute sub Ministerul Educației.
În acest context spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brașov că schemele de personal, uneori supra-dimensionate, trebuie adaptate la normativele, la legislația din educație, iar acest lucru duce la o situație fără precedent.
O îngrijitoare la peste 40 de copii
O îngrijitoare ar putea să aibă grijă de copii din chiar două grupe, peste 40 de copii, lucru care în mod evident ar crea vulnerabilități foarte mari în ce privește siguranța copiilor și calitatea îngrijirii lor.
În acest context, reprezentanții Inspectoratului Școlar spun că studiază o soluție, astfel încât să nu fie vulnerabilități legate de siguranța copiilor și calitatea îngrijirii lor, dar și în privinţa îngrijitoarelor, pentru a nu își piarde posturile.
