Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mai mulţi copii care se jucau cu focul au incendiat din greşeală un întreg depozit în Vrancea. 13 ore a durat intervenţia pompierilor

Un depozit de materiale reciclabile în aer liber de la Slobozia Bradului a luat foc, sâmbătă seara, după ce nişte copii s-au jucat cu focul în preajmă, incendiul fiind lichidat după mai bine de 13 ore de intervenţie, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

de Redactia Observator

la 29.09.2024 , 11:49

Mai mulţi copii care se jucau cu focul au incendiat din greşeală un întreg depozit în Vrancea. 13 ore a durat intervenţia pompierilor Mai mulţi copii care se jucau cu focul au incendiat din greşeală un întreg depozit în Vrancea. 13 ore a durat intervenţia pompierilor - ISU Vrancea

"Patru echipaje de pompieri militari de la Detaşamentul de Pompieri Focşani şi un echipaj de la Detaşamentul Râmnicu Sărat, în cooperare cu SVSU Slobozia Bradului şi Sihlea, au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de materiale reciclabile, aflat în aer liber. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi", a precizat ISU Vrancea.

1.000 de tone de deşeuri, arse

Potrivit pompierilor, incendiul a fost lichidat după mai bine de 13 ore de luptă cu flăcările, intervenţia fiind îngreunată de cantitatea mare de deşeuri din locaţie.

Articolul continuă după reclamă

Din primele estimări, ar fi ars circa 1.000 de tone de deşeuri, cartoane, materiale plastice şi electronice. Incendiul a fost cel mai probabil provocat de nişte copii care s-au jucat cu focul în preajma locaţiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Mai mulţi copii care se jucau cu focul au incendiat din greşeală un întreg depozit în Vrancea. 13 ore a durat intervenţia pompierilor