Observator » Evenimente » Mascaţii au luat cu asalt celebra comună Sinteşti. Cum s-a îmbogăţit mafia afacerilor cu fier vechi, pe parcursul a şase ani

Mascaţii au luat cu asalt celebra comună Sinteşti. Cum s-a îmbogăţit mafia afacerilor cu fier vechi, pe parcursul a şase ani

Bogdan Dinu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 14.11.2023, 13:42 | Modificat la 14.11.2023, 13:44

Lovitură pentru mafia de fier vechi. Se fac verificări în peste 40 de locaţii din trei judeţe şi Bucureşti pentru un prejudiciu de zeci de milioane de lei. În zorii zilei mascaţii au descins şi în Sinteşti, localitate renumită pentru depozitele ilegale din curţile localnicilor. În circuitul celor care s-ar fi îmbogăţit ilegal, din vânzările de fier vechi pe parcursul a şase ani, poliţiştii au descoperit 16 firme.  

Perchezițiile au început în jurul orei 6. Polițiștii și jandarmii au descins simultan în 42 de locații din București, Ilfov, Călărași și Vâlcea.

Vizate sunt persoanele despre care polițiștii au bănuieli că aveau afaceri ilegale în domeniul reciclării materialelor feroase și neferoase.

În total, 28 de persoane sunt vizate de anchetă, fiind cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani și evaziune fiscală.

Articolul continuă după reclamă

Concret, în ultimii ani erau înregistrate documente false prin care erau cumpărate deșeurile de la persoane fizice. Astfel, prejudiciul bugetului de stat a ajuns la aproape 66 milioane de lei.