Video Motivul din spatele gestului criminal de la Siriu. Indivizii filmaţi când dislocă bolovani de pe versanţi şi îi rostogolesc pe şosea, căutați de poliție
Incident extrem de grav, provocat intenţionat pe Drumul Naţional 10, în zona barajului de la Siriu. Doi indivizi au fost filmaţi când dislocau bolovani de pe versanţi, iar bucăţile uriaşe de stâncă ajungeau pe şosea. Situaţia poate deveni în orice clipă tragică, atrag atenţia autorităţile mai ales că în zonă este risc masiv de căderi de pietre.
- Ce au ridicat procurorii din casa Laurei Vicol după ce au reţinut-o în dosarul Nordis. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Regula zgârcitului sau cum să rezişti tentaţiei de a-ți cumpăra ceva spontan. Guda: Sunt mândru că sunt econom
Gestul extrem de periculos al acelor bărbați este unul bazat pe obținerea de venituri financiare într-un mod cât mai ușor. Practic, din acele roci, după ce sunt prelucrate, se obțin o serie de pietre folosite la pavaj, care apoi sunt vândute. Cât despre autorități, prima care s-a sesizat este Direcția Regională de Drumuri și Poduri, instituția care are în administrare drumurile naționale din județ, dar și din regiune. Imediat a fost trimisă o sesizare și către poliție.
Poliţiştii, pe urmele bărbaţilor surprinşi dislocând bolovani de pe versanți, direct pe DN 10
În același timp, au fost trimise și imaginile surprinse de acel șofer care se afla în trafic.
Polițiștii, în acest moment, analizează imaginile și încearcă să îi identifice pe cei doi bărbați care apar în acele momente în care dislocau acele bucăți de rocă și care se rostogoleau pur și simplu către DN 10. Zona, într-adevăr, este cunoscută cu un risc ridicat de căderi de pietre și de roci de pe versant, ceea ce face ca gestul lor să fie unul și mai periculos, pentru că acele roci, grele de cel puțin câteva zeci de kilograme, pot pur și simplu să ucidă un șofer sau pasagerii dintr-o mașină care circulă în zonă. Vorbim despre o zonă intens circulată, în zona barajului Siriu, pe DN 10.
Așa cum vă spuneam, în acest moment, polițiștii încearcă să îi identifice și să îi sancționeze pe cei care au făcut acest lucru, iar autoritățile au în plan montarea de plase de siguranță, astfel încât să se diminueze riscul de prăbușire a rocilor și pietrelor de pe versant pe stradă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰