O femeie din Constanţa a băut detergent, apoi s-a aruncat din ambulanţa care o ducea spre spital

O femeie a fost preluată, duminică, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, după ce a afirmat că a băut detergent în mod intenţionat. Ea a devenit agitată şi a sărit din ambulanţa aflată în mers, în municipiul Constanţa. La faţa locului a sosit un alt echipaj medical care a preluat victima, care suferise politraumă, şi a transportat-o la spital.

de Redactia Observator

la 26.04.2026 , 16:47

O femeie din Constanţa a băut detergent, apoi s-a aruncat din ambulanţa care o ducea spre spital - O femeie din Constanţa a băut detergent, apoi s-a aruncat din ambulanţa care o ducea spre spital

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa au transmis că, duminică, în jurul orei 13.21, un apel 112 a anunţat că o femeie nu poate fi contactată telefonic şi nu deschide nici uşa locuinţei, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj SAJ B2. 

O altă ambulanţă a venit s-o preia

"Pacienta a fost găsită conştientă. A afirmat că a băut detergent în mod voit. A fost monitorizată şi urcată în ambulanţă pentru a fi transportaă la Spitalul Judeţean Constanţa pentru investigaţii suplimentare. Pe drum a devenit agitată, şi-a îndepărtat centurile şi s-a aruncat din ambulanţă, în timp ce asistentul îi spunea ambulanţierului să oprească ambulanţa", au transmis reprezentanţii SAJ Constanţa.

Articolul continuă după reclamă

Pacienta a fost transportat cu politraumă la Spitalul Judeţean Constanţa de către un echipaj SAJ C2.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Plănuiţi să cumpăraţi o locuință în 2026?
Observator » Evenimente » O femeie din Constanţa a băut detergent, apoi s-a aruncat din ambulanţa care o ducea spre spital