Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie din Iaşi a câştigat un apartament de 70.000 de euro la tombola organizată de o sală de jocuri de noroc. Cum a rămas fără casă şi cu 10% din sumă

O femeie din Iaşi s-a bucurat atât de tare că a câştigat o tombolă organizată de o sală de jocuri de noroc încât nu a mai fost atentă ce contract semnează. Femeia ar fi trebuit să plece acasă cu cheile unui apartament sau cu banii reprezentând contravaloarea acestuia, respectiv 70.000 de euro. A primit în schimb doar 7.000 de euro.

de Redactia Observator

la 08.12.2022 , 16:16

O femeie din Iaşi a câştigat un apartament de 70.000 de euro la tombola organizată de o sală de jocuri de noroc. Cum a rămas fără casă şi cu 10% din sumă - Profimedia - imagine ilustrativă

Potrivit bzi.ro, povestea începe în luna februarie atunci când reprezentanţii sălii de jocuri au anunţat că organizează o tombolă şi pun la bătaie un apartament situat într-o zonă rezidenţială din zona Copou. Dacă fericitul câştigător nu vrea apartamentul poate opta pentru suma de 70.000 de euro, reprezentând contravaloarea casei. Astfel, un bărbat din Iaşi, client fidel al sălii de jocuri, a decis să se înscrie la tombolă. Pentru a avea mai multe şanse de câştig, acesta a jucat mai multe zile la rând. Tactica lui a dat roade şi a fost ales să participe la marea finală, alături de alţi 9 jucători.

Bărbatul şi-a desemnat soţia să participe în numele lui în finală

Finala a avut loc pe 25 noiembrie, dar din motive obiective bărbatul nu a putut participa. A obţinut o procură de la un birou notarial prin care şi-a împuternicit soţia să participe în locul lui. Femeia a avut noroc şi a fost marea câştigătoare a premiului. "Au pus un toc cu o ușă. Fiecare a ales o cheie. Trebuia să deschidem acea ușă. Cine avea cheia potrivită câștiga apartamentul. Cred că am fost al șaselea concurent care a încercat. Am nimerit cheia câștigătoare. S-a aplaudat, s-a strigat, mi-au anunțat numele, că am câștigat. Am simțit o emoție de nedescris. Avem trei copii și sunt singura cu venit în familie", a declarat femeia pentru bzi.ro.

Articolul continuă după reclamă

Doar că de aici totul a luat o întorsătură nefericită pentru ea. Imediat ce a câştigat premiul cel mare, femeia a fost abordată de organizatori care i-au cerut să semneze mai multe acte. Extrem de bucuroasă şi sub emoţia puternică a momentului, femeia nu a fost atentă pe ce documente îşi pune semnătura, astfel că atunci când a ajuns acasă a realizat că nu s-a ales nici cu apartamentul, nici cu suma de 70.000 de euro. Suma totală pe care o avea în geantă era de doar 7.000 de euro, adică 10% din contravaloarea apartamentului oferit ca premiu.

Pe acelaşi subiect

Ce spun reprezentanţii sălii de jocuri: "Nu există așa ceva"

"După ce am câștigat, nu se mai vorbea despre niciun apartament. Organizatorii și jucătorii din finală au hotărât să împartă suma de aproape 345.000 de lei. Mie mi-au dat banii în mână, doar 34.000 de lei. S-a întâmplata seara, pe la 22:00-23:00. Mi-am dat seama doar când am ajuns acasă. Cred că asta este o escrocherie. Am fost și la avocați, vreau apartamentul. Ar fi prins bine. Pentru a participa la tombolă trebuia să joci măcar de 1.000 de lei, timp de o zi. Când am ajuns acasă, premiul era în bancnote de 200 și 100 de lei. Am și martori care în seara respectivă au luat bani din premiul care trebuia să-mi revină. Am fost cu un prieten la extragere, după care am plecat cu el, cu mașina. Poate să depună mărturie", a mai spus femeia.

Contactaţi de jurnaliştii de la bzi.ro, reprezentanţii sălii de jocuri spun că nu este posibil ca aşa ceva să se fi întâmplat. "Nu știu modalitățile de extragere. Există și varianta în care poți alege banii. Nu există așa ceva. Voi verifica", a declarat patronul sălii de jocuri. Şeful de sală a declarat că nu poate oferi imaginile care să demonstreze că femeia şi-a primit banii cuveniţi pentru că asta ar încălca regulile GDPR. "Nu putem să vă dăm, nu am respecta datele cu caracter personal. Doamna a luat banii și a plecat. Putea să aleagă și apartamentul. Eram de față când s-au dat banii. A semnat un proces-verbal și a plecat. Nu pot să comentez nimic despre doamna respectivă", a declarat acesta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O femeie din Iaşi a câştigat un apartament de 70.000 de euro la tombola organizată de o sală de jocuri de noroc. Cum a rămas fără casă şi cu 10% din sumă