Video O maşină s-a făcut scrum, pe o stradă din Tulcea, după un posibil scurtcircuit. Focul s-a extins la un spaţiu comercial
Incendiu violent la un autoturism, în Tulcea. Maşina a fost cuprinsă de flăcări şi învăluită de fumul dens şi intoxicant. Martorii au sunat imediat la 112. La faţa locului, au intervenit pompierii, care au înconjurat autoturismul pentru a stinge vâlvătaia, care a apucat să se extindă şi la un spaţiu comercial din vecinătate. Într-un final, echipajele au reuşit să lichideze focul în timp util, şi din fericire, nu au existat victime. Cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit electric.
"Prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la un autoturism, în municipiul Tulcea. Către locul evenimentului, au fost direcționate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu 2 autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD", au anunţat joi, printr-un comunicat, autorităţile din Tulcea.
"La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum la un autoturism, apucând să se extindă și la un spațiu comerciale aflat în vecinătate. Pompierii militari au procedat, de urgență la localizarea incendiului, reușind să lichideze focul în timp util, reducând la minim pagubele produse spațiului comercial. Din fericire, nu au existat victime", se mai arată în comunicat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰