Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Profesor de sport, acuzat că a violat o elevă timp de 4 ani, de când ea avea 12 ani. A spus că fata l-a "provocat"

Profesorul de sport s-a dovedit a fi un prădător sexual în cazul unei copile din Târgovişte. Bărbatul în vârstă de 36 de ani a întreţinut relaţii sexuale timp de 4 ani cu o elevă din şcoala la care preda, încă de pe vremea când aceasta avea 12 ani, deci era clasa a cincea. La audieri, bărbatul i-a şocat pe anchetatori: a spus că fetiţa l-ar fi provocat şi că el doar i-a căzut în mreje. 

de Denisa Dicu

la 14.05.2025 , 17:33

Poliţiştii s-au autosesizat după ce la urechile lor au ajuns mai multe zvonuri în legătură cu relaţia pe care bărbatul în vârstă de 36 de ani a avut-o cu fosta sa elevă. Cei doi s-au cunoscut la antrenamentele pe care profesorul de sport le ţinea în şcoală.

Profesor arestat pentru viol

Potrivit unor surse apropiate din anchetă, acesta ar fi fost filat 2 luni de poliţişti, timp în care s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu tânăra de 16 ani. Eleva a fost audiată în prezenţa mamei sale, care nu ştia despre această relaţie şi a susţinut faptul că s-ar fi îndrăgostit de profesorul mai mare cu 20 de ani decât ea.

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul a susţinut însă în faţa anchetatorilor că regretă ce a făcut şi a început chiar să plângă, însă a mai motivat faptul că s-ar fi lăsat sedus de tânără şi ar fi fost provocat de către aceasta.

Acum este arestat preventiv pentru 30 de zile şi e cercetat în acdrul unui dosar penal pentru viol. Unitatea de învăţământ face verificări interne, în timp ce contractul de muncă a fost suspendat până la finalizarea anchetei. 

Denisa Dicu Like

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să vă ţineţi de obiectivele pe care vi le-aţi pus la început de an?
Observator » Evenimente » Profesor de sport, acuzat că a violat o elevă timp de 4 ani, de când ea avea 12 ani. A spus că fata l-a "provocat"