Video Reacţia unei tinere la Saga după ce concertul lui Nicki Minaj a fost anulat în ultimul moment: "Am venit strict pentru ea"
SAGA 2024. Dezamăgire uriaşă pentru fanii români ai lui Nicki Minaj! Cântăreaţa, care era cap de afiş al Festivalului Saga din Bucureşti, şi-a anulat concertul cu doar trei ore înainte de a urca pe scenă. Artista a anunţat că nu va mai veni în România din cauza problemelor de siguranţă legate de protestele din zonă.
Fanii, care îşi cumpăraseră bilet special pentru a o vedea pe Nicki Minaj, au rămas doar cu gândul la întâlnirea cu idolul lor. Erau aşteptaţi zeci de mii de oameni să se distreze alături de Nicki Minaj. Dar după ce căntareaţa americană a anunţat că nu va mai concerta, majoritatea fanilor au plecat acasă, iar tot spaţiul a rămas gol.
Fani veniţi special pentru artistă, au plecat acasă dezamăgiţi
"Sunt profund dezamăgită de ce s-a întâmplat şi organizarea cred că ar fi putut să fie un pic mai bună. Anul acesta am venit stric pentru Nicki. Dar cred că anul viitor o să încerc altceva", mărturiseşte un spectator.
"Nu este vina lor, ea era deja planificată, a fost platită, tot echipamentul era aici, în spate la main sunt patru tiruri ale ei. Nu e vina festivalului, pur şi simplu a avut ea teamă de nu ştiu ce protest care o sa fie mâine", susţine altul.
- SAGA 2024. Nicki Minaj nu va urca pe scenă în această seară. Anunțul, făcut de artistă cu scurt timp în...
- Raye, spectacol de neuitat în premieră în România pe scena Saga 2024. Artista a fost acompaniată de o orchestră...
- Reacția organizatorilor SAGA, după ce DJ Hardwell a plecat de pe scenă fără să-și termine setul: "Echipamentul...
Motivul invocat de artistă
Aflată la Dublin, acolo unde a susţinut un concert, cântăreaţa a anunţat printr-o postare pe platforma X că nu mai ajunge în România.
"Din îngrijorare pentru bunăstarea echipei noastre şi a mea, am fost sfătuită de echipa mea de securitate să nu mă deplasez la festivalul din România în această seară din cauza problemelor de siguranţă legate de protestele din zonă. Ca mamă, trebuie să mă asigur că iau decizii corecte pentru ca eu să ajung acasă la fiul meu. Vă iubesc şi vă mulţumesc pentru înţelegere şi sprijin", a declarat pe platforma X artista Nicki Minaj.
Însă, în Capitală, ieri, nu a fost organizat nici un protest. Abia pentru astăzi este anunţat un protest al contabililor, şi nu în zona Băneasa, acolo unde s-a desfăşurat festivalul. Anularea concertului din ţara noastră a ajuns şi în presa internaţională. O reacţie a venit şi din partea organizatorilor Festivalului Saga.
Potrivit acestora, banii de pe bilete vor fi restituiți doar celor care nu au apucat să scaneze brățara de acces. Festivalul s-a încheiat cu prestaţia DJ-ul olandez, Armin van Buuren, care i-a mai făcut pe spectatori să uite de supărare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰