Sebastian Ghiță vrea să se întâlnească cu "prietena sa", Laura Codruța Kovesi, și s-o întrebe de ce a vrut să-i facă rău
Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat, într-un interviu, că procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, ar fi fost "pur și simplu nebun".
Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, că procurorul Mircea Negulescu, de la DNA Ploieşti, ar fi fost "pur și simplu nebun".
Sebastian Ghiţă a precizat că Negulescu îi pregătise special o celulă infectă, în care îi pusese colegi niște bătăuşi care urmau să-l tortureze, motiv pentru care a ales să fugă.
"Nu puteam sa ignor ca procurorul Negulescu se lauda tuturor ca ma arde, ca sunt terminat, ca sunt un mort viu. Ce puteam sa fac, decat sa plec din calea lor", a zis Ghiță.
Ghiță a spus că o va întreba și pe "prietena sa Codruţa", dacă a complotat cu acei oameni să îi facă rău.
"Când o să mă întâlnesc cu prietena mea Codruţa o să o întreb dacă a complotat cu acei oameni ca să îmi facă rău. Eu nu ştiam dacă aceşti oameni o să îmi facă rău sau nu, dacă o să mă bată unii în închisoare sau nu şi am vrut să atrag atenţia că nu mai suntem pe vremea securităţii dinainte de '60. Nu mai pot fi băgaţi oameni în închisoare să fie bătuţi, schingiuţi. Voiam să spun lucrurile aşa cum sunt, nu cum sunt împrăştiate de maşinile de propagandă", a spus Ghiță.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰