Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Trei copii de 9, 13 şi 15 ani au urcat într-o maşină şi s-au înfipt într-un stâlp, în Bihor. Vehiculul a luat foc după impact

Trei copii cu vârste între 9 şi 15 ani au fost răniţi după ce au intrat cu maşina într-un stâlp de electricitate, în localitatea Finiş din judeţul Bihor. Ulterior, autoturismul a fost cuprins de un incendiu. Cei trei copii au fost transportaţi la spital.

de Redactia Observator

la 23.07.2024 , 10:49

Copiii au fost transportaţi la spital - ISU Bihor

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a fost sesizat, în noaptea de luni spre marţi, de o femeie, privind izbucnirea unui incendiu la o maşină aflată în apropierea casei acesteia, în localitatea Finiş. Ea a precizat că nu erau persoane în autoturismul cuprins de flăcări.

După câteva minute, în timp ce echipajele de salvatori se îndreptau spre locul solicitării, a fost primit un nou apel la 112, de la un minor care anunţa producerea accidentului, menţionând că cei trei ocupanţi ai maşinii (apelantul însuşi şi alţi doi copii) au ieşit din autoturism înainte de a fi cuprins de flăcări şi că suferiseră răni, aceştia acuzând dureri.

Cei trei copii au fost transportaţi la spital, cu răni uşoare

Articolul continuă după reclamă

Autoturismul a lovit un stâlp de electricitate înainte ca incendiul să izbucnească.

”Ajunse la faţa locului, echipajele SMURD şi SAJ au acordat îngrijirile care se impuneau celor trei băieţi în vârstă de 15, 13 şi 9 ani, transportându-i ulterior, conştienţi şi cooperanţi, la spital, iar echipajul de stingere a acţionat pentru lichidarea incendiului ce se manifesta violent la întreaga maşină”, a precizat ISU Bihor.

La intervenţie au participat două echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Beiuş, din care unul de stingere şi unul de prim ajutor calificat (paramedici SMURD), echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). Au intervenit pentru salvarea a trei minori care se aflaseră într-un autoturism intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate şi pentru stingerea incendiului  izbucnit la autovehicul în urma accidentului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Evenimente » Trei copii de 9, 13 şi 15 ani au urcat într-o maşină şi s-au înfipt într-un stâlp, în Bihor. Vehiculul a luat foc după impact