Un bărbat de 60 de ani şi-a dat ultima suflare pe munte, la Cascada Malaia. Victima, resuscitată în zadar: moartea n-a putut fi învinsă
O persoană a murit după ce a fost găsită în stop cardiac în județul Vâlcea, în zona Cascadei Malaia. Salvamont Sibiu și echipajul de pe elicopterul Smurd Brașov au intervenit pentru acordarea de prim ajutor, dar victima nu a putut fi salvată.
Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu, alături de echipajul de pe elicopterul SMURD Brașov, aflat în Păltiniș pentru asigurarea asistenței la un eveniment sportiv, a intervenit pentru acordarea de prim ajutor unei persoane aflate în stop cardio-respirator, în județul Vâlcea, zona Cascadei Malaia.
Resuscitat în zadar. Victima a murit
Victima, un bărbat de 60 de ani, a murit, nemaiputând fi resuscitată. „Echipajul se va reîntoarce la Sibiu”, a informat Salvamont Sibiu, potrivit Mediafax.
Săptămâna trecută, accidentele s-au ţinut lanţ pe munte. Salvamontiştii au intervenit, miercuri, pentru a ajuta mai mulţi turişti care s-au accidentat în timp ce se aflau în drumeţii.
- "Haideţi repede, vă rog!" Mama şi fiica salvate din apele Mureşului au încercat să se sinucidă împreună....
- O maşină a luat foc în mers pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Bucureşti. Vizibilitatea este scăzută din...
- Un doljean de 31 de ani a omorât în bătaie o bătrână de 80 de ani, sora bunicii sale. Femeia a fost găsită...
Accidentele s-au ţinut lanţ la munte
La Brașov, un bărbat a căzut într-o râpă, în masivul Piatra Mare şi a fost nevoie ca salvatorii să intervină cu un elicopter SMURD, pentru a-l recupera.
La cota 1200, în Sinaia, o turistă a suferit mai multe fracturi, în urma unei căzături, iar la Azuga, un bărbat s-a rănit, după ce a căzut cu bicicleta.
Ghinion au avut şi alţi 3 turişti care au cerut ajutorul salvamontiştilor, după ce au rămas blocaţi pe Valea Caraimanului, la Buşteni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰