Un bărbat din Cluj a fost arestat după ce a bătut doi polițiști în timp ce era încătușat
Un bărbat de 31 de ani din județul Cluj a fost arestat preventiv după ce a agresat doi polițiști chemați să intervină la un scandal izbucnit într-o locuință din Dej. Deși era încătușat, acesta i-ar fi lovit pe agenți în timp ce era condus spre autospeciala de poliție, după ce anterior îi înjurase și îi amenințase.
Intervenţia echipajului poliţiei a avut loc, duminică, în municipiul Dej, după ce o femeie a solicitat sprijinul autorităţilor, reclamând că fiul ei de 31 de ani face scandal. Poliţiştii l-au găsit pe bărbat manifestându-se agresiv şi sub influenţa băuturilor alcoolice. El a devenit recalcitrant când poliţiştii au încercat să-l calmeze, înjurându-i şi ameninţându-i pe aceştia, potrivit News.ro
"Întrucât comportamentul său prezenta un pericol, poliţiştii au procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia. Pe timpul conducerii acestuia către autospeciala de poliţie, bărbatul a devenit agitat şi a continuat să adreseze injurii şi ameninţări poliţiştilor, lovindu-l cu capul în zona feţei pe unul dintre poliţişti şi cu piciorul pe celălalt poliţist", transmit oficialii Poliţiei Cluj.
În prima fază, bărbatul a fost internat involuntar la Psihiatrie, iar luni, pe numele lui, Judecătoria Dej a emis mandat de arestare preventivă pentru ultraj.
