Un şofer s-a născut a doua oară, după ce s-a izbit violent de un camion şi a făcut zob maşina, pe A1. Vehiculul avea numere false
Accident grav pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara-Margina. Un bărbat de 57 de ani s-a născut pentru a doua oară, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un camion şi s-a făcut zob. Scăpat ca prin urechile acului, şoferul are de dat acum mai multe explicaţii. Vehiculul avea numere de înmatriculare false.
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrăzi A1 Deva-Nădlac au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara-Margina, s-a produs un accident grav de circulație. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 57 de ani a intrat în coliziune față-spate cu un autotren, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani.
În ciuda impactului devastator, şoferul a scăpat ca prin urechile acului şi au rezultat doar pagube materiale. Din imagini se poate vedea că maşina aproape s-a rupt în două, doar centura făcând diferenţa între viaţă şi moarte. Conducatorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori negative.
Vehiculul avea numere de înmatriculare false
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a reieșit că autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani avea montate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare. Poliţiştii fac acum verificări pentru a stabili dacă maşina era sau nu înmatriculată.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul cu numere false de înmatriculare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰