Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Val de incendii pe Autostrada Soarelui și cozi de zeci de kilometri. Scenariul s-ar putea repeta toată vara

Haos la finalul vacanţei de Rusalii, din cauza unui incendiu violent de vegetaţie izbucnit pe Autostrada Soarelui, aproape de Bucureşti. Pentru prima dată, s-au oprit atât traficul rutier, cât şi cel feroviar spre şi dinspre mare. Şoferii au pierdut ore pe drum, iar călătorii cu trenul au abandonat planurile şi şi-au cerut banii înapoi. Focul ar fi izbucnit de la o scânteie pe calea ferată care a aprins paiele pe câmp. Astăzi, în aceeaşi zonă, a izbucnit un nou incendiu.

de Cristi Popovici

la 25.06.2024 , 19:56

Incendiul a izbucnit în apropierea gării din Fundulea, la kilometru 34 al autostrăzii Bucureşti-Constanţa. Alimentat de vânt, focul s-a extins rapid, iar fumul dens a învoluit şoseaua de mare viteză şi a redus la zero vizibilitatea. Pentru că riscul de accidente era iminent, poliţiştii au luat pe loc decizia de a opri traficul pe A2. Mii de turişti care se întorceau de la mare spre Capitală după vacanţă au fost redirecţionaţi pe drumul vechi. 

Și traficul feroviar a fost oprit. 11 trenuri şi-au întrerupt brusc traseul în gările din Brăneşti, Fundulea şi Săruleşti. Nici din Gara de Nord nu a mai plecat nicio garnitură spre litoral. Întârzierile totale au atins 1.400 de minute, adică o zi! 

Nevoşi, mulţi oameni şi-au cerut banii înapoi pe bilete si au anulat călătoria

Vezi și

"Doamna de la bilete a fost foarte irascibilă. Puţin cam nervoasă când am întrebat-o cât întârzie: "o oră, două, nu ştiu tinere". Nu mi se pare normal fiindcă dăm nişte bani", s-a plâns un călător.

Pe acelaşi subiect

"Să rezolve mai repede! Că doar nu treci în pustiul Sahara cu trenul, eşti în România, Dumnezeule!", a spus un altul.

În tot acest timp, pompierii au încercat să oprească extinderea incendiului. 10 autospeciale din Călăraşi şi Bucureşti au fost trimise pentru a stinge focul. Fumul gros s-a întins pe kilometri. 

"Intervenţia a durat aproximativ trei ore, a fost o muncă dificilă, o muncă asiduă, în condiţii grele, cu temperaturi foarte ridicate, de 37 - 38 de grade. Vântul, de asemenea, a fost un inamic al nostru, pentru că a propagat arderea", a declarat Ovidiu Tătăranu, purtător de cuvânt ISU Călăraşi.

Incendiu lângă Autostrada Soarelui. Şi mai grav este că asta se poate întâmpla oricând

Una din ipotezele luate în calcul de pompieri este că din cauza caniculei o scânteie care a sărit de la calea ferată când trecea un tren a aprins vegetaţia uscată. Altă ipoteză ar fi că focul a fost pus intenţionat de fermieri din zonă, care îşi pregătesc terenul pentru sezonul de toamnă.

Şi situaţia chiar s-a repetat astăzi, când la doar doi kilometri de focarul de ieri a izbucnit un nou incendiu, tot în apropiere de Fundulea.

Pompierii au ajuns in mabele cazuri rapid la faţa locului. Au un post chiar la Fundulea şi un al doilea, care funcţionează doar vara, la kilometrul 19. Circulaţia pe autostradă a fost reluată după o oră

Incendiile de vegetaţie sunt extrem de periculoase. În iulie 2007, tot pe Autostrada Soarelui, a avut loc un grav accident de circulaţie. 14 maşini s au ciocnit din cauza fumului, un om a murit şi 12 au fost răniţi. 

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Val de incendii pe Autostrada Soarelui și cozi de zeci de kilometri. Scenariul s-ar putea repeta toată vara