Antena Meniu Search
x

Vizita Papei Francisc va aduce un milion de oameni în Harghita. Apelul autorităţilor către localnici

Un milion de oameni sunt aşteptaţi în Harghita, în perioada vizitei Papei Francisc. Capacitatea de cazare a zonei este de doar 10 mii de persoane, iar autorităţile fac apel la populaţie să-i primească în gazdă pe pelerini.

Vezi și

Un milion de oameni sunt aşteptaţi în Harghita, în perioada vizitei Papei Francisc. Capacitatea de cazare a zonei este de doar 10 mii de persoane, iar autorităţile fac apel la populaţie să-i primească în gazdă pe pelerini. În plus, mai multe săli de sport şi şcoli vor fi transformate în spaţii de primire. Papa a fost convins să vină în România şi de un grup de români, care i-au adresat invitaţia în timpul unei vizite,făcute la Vatican.

În perioada 31 mai - 2 iunie, Papa Francisc va vizita România, la invitaţia oficială a statului român şi a Arhiepiscopiei romano-catolice de la Alba-Iulia. De la Bucureşti, Papa va sosi la Miercurea Ciuc la bordul unui elicopter. Iar până la Şumuleu, prima oprire din traseul oficial, va merge fie cu papamobilul, fie tot cu elicopterul, caz în care autorităţile trebuie să construiască un heliport în apropiere. Aici se află Bazilica Sfânta Maria, unul din cele mai importante locuri de pelerinaj ale Bisericii Romano-Catolice din România. 

Cu patru luni până la cel mai aşteptat eveniment al anului, pregătirile au început. Sunt aşteptaţi peste un milion de vizitatori, cu mult peste capacitatea de cazare a regiunii. Autorităţile cer ajutorul populaţiei pentru a-i găzdui pe turişti.

Mai multe săli de sport, şcoli şi cămine vor fi reamenajate pentru a-i găzdui pe pelerini. De la Şumuleu, Papa va merge apoi la Iaşi şi în Blaj, unde va beatifica şapte episcopi greco-catolici ucişi în închisorile comuniste. Ultima vizită a unui suveran pontif în România a fost cea a Papei Ioan Paul al II-lea, în 1999.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Evenimente » Vizita Papei Francisc va aduce un milion de oameni în Harghita. Apelul autorităţilor către localnici