Video Criză la Floreasca: medicii prioritizează cazurile. Reacţia CNAS: Mai sunt alte 2 spitale în aceeaşi situaţie
Situaţie de criză la Spitalul Floreasca, una dintre cele mai importante unităţi medicale din ţară. Din lipsă de bani, medicii au ajuns să prioritizeze doar urgenţele. Ceilalţi pacienţi sunt reprogramaţi.
Medicii spun că în acest moment sunt nevoiţi să prioritizeze strict cazurile de urgenţă, iar intervenţiile programate sunt evaluate de la o zi la altă în funcţie de gravitate. În unele secţii, precum cea de chirurgie cardiovasculară, se operează aproape exclusiv urgenţele, restul pacienţilor fiind reprogramaţi sau amânaţi. Pacienţii care nu sunt în stare critică sunt chemaţi la reevaluare în săptămânile următoare.
Floreasca a depăşit valoarea contractului cu CNAS cu peste 10 milioane de lei doar în primele 3 luni din 2026
Conducerea spitalului a trimis către şefii de secţie un mesaj intern în care arată că spitalul a depăşit valoarea contractului cu CNAS cu peste 10 milioane de lei doar în primele 3 luni ale anului, sumă care nu poate fi acoperită în acest moment. Reprezentanţii spitalului avertizează că fără o suplimentare de finanţare există riscul ca unitatea să nu mai poată asigura medicamentele şi materialele sanitare necesare.
Managerul spitalului spune că a cerut o suplimentare de buget de 2,5 milioane de lei, asta în condiţiile în care Spitalul de Urgenţă Florească primeşte lunar de la CNAS 13 milioane de lei. Managerul unităţii a mai precizat că dacă ajustările ar fi fost făcute la timp, nu s-ar fi ajuns în situaţia de acum.
Reacţia CNAS: "Cu un pic de înţelepciune administrativă această situaţie putea fi evitată"
Într-o declaraţie exclusivă pentru Observator, Horaţiu Moldovan, preşedintele CNAS, dă vina pe conducerea spitalului pentru situaţia creată. Acesta a declarat că proasta gestionare a resurselor şi întârzierea prezentării unui buget pentru anul în curs au condus la această stare de fapt.
Pe de altă parte, Horaţiu Moldovan a precizat şi că Floreasca nu e singurul spital care se confruntă cu asemenea probleme. Alte două unităţi spitaliceşti sunt în aceeaşi situaţie.
"Cred că cu un pic de înţelepciune administrativă această situaţie putea fi evitată. Din momentul din care am aflat, am întreprins demersurile necesare atât cu colegii din CNAS, cât şi cu respectivul furnizor de servicii medicale. Mai sunt şi alte două spitale care ne-au semnalat astfel de probleme. Cauza principala ar fi întârzierea adoptării bugetului pe 2026. Ar fi şi faptul că nu s-a impus o limită de cheltuieli lunare pentru ordonatorul principal de credite, inclusiv CNAS.
Cu alte cuvinte, CNAS are banii necesari finanţării tuturor spitalelor din România, dar există o limită tehnică de cheltuieli pe lună care nu poate fi depăşită. CNAS a semnalat încă de la început că această limită tehnică nu poate fi aplicată în sistemul de sănătate pentru că nevoia de servicii medicale nu poate fi planificată admnistrativ, oamenii evident că nu se îmbolnăvesc conform unui calendar bugetar şi bineînţeles acordarea îngrijilor medicale nu poate să fie amânată fără riscuri pentru populaţie.
Sper ca, împreună cu Ministerul de Finanţe, să găsim o soluţie tehnic-administrativă pentru limita tehnică din legea bugetului. Situaţia de la Floreasca este în curs de rezolvare. Suma de care este vorba este o sumă suplimentară pe care spitalul o solicită. Spitalul are dreptul la aceste sume. E important să nu stârnim panică şi să nu limităm artificial internările. Pacienţii pot să meargă şi azi la Spitalul Floreasca şi la celelalte două spitale, iar managerii nu trebuie să ia astfel de decizii pripite", a declarat Horaţiu Moldovan, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
