Video Povestea chirurgului de la Floreasca, pasionat de IT. A creat două dispozitive pentru diagnostic pulmonar
Şi-a dorit să salveze oameni, dar nu a vrut să renunţe nici la pasiunea pentru electronică şi IT. Aşa că a devenit medic, iar în timpul liber crează softuri şi aparate care pot defini viitorul medicinei. Este povestea unui medic de la Spitalul Floreasca din Capitală, care şi-a ales cea mai rară şi mai grea specialitate: chirurgia toracică. Tânărul medic şi-a plătit singur cursurile în străinătate, iar acum speră să breveteze invenţiile care deja îşi dovedesc utilitatea în teste.
Reporter: De ce toracică?
Alexandru Bebliuc: Mi s-a părut grea. Şi-am avut dreptate.
Cu toate acestea, n-a dat înapoi. S-a încăpățânat să se specializeze într-una dintre cele mai dificile ramuri ale chirurgiei, cea de care toți colegii lui fugeau.
"Am încercat mereu să nu refuz pe nimeni și am încercat să operez minim invaziv pentru că contează foarte mult pentru pacient", a declarat Alexandru Bebliuc, medic specialist în chirurgie toracică.
Chirurgia toracică minim invazivă a învățat-o peste mări și țări, pe banii lui
Ultima specializare a dobândit-o tocmai în China, acolo unde, spune el, a călătorit în viitor. Un viitor pe care și-ar dori să-l vadă și acasă, în România. Până atunci, bate deseori pe la ușile șefilor săi pentru a-l ajuta să-și ducă la bun sfârșit diverse idei sau pentru a le cere resurse de care pacienții săi au nevoie.
"Merg peste tot, inclusiv caut finanțare prin fundația spitalului, sponsorizări, prin care pot cumpăra pacienților diferite materiale. Bineînțeles, pacienților nu le mai spun, dar în felul acesta eu pot să stau liniștit că le-am asigurat cea mai bună intervenție chirurgicală", a precizat Alexandru Bebliuc.
Alexandru Bebliuc nu și-a abandonat nici pasiunea pentru electronică
Dincolo de medicină, a dezvoltat deja două dispozitive pe care colegii săi ar putea ajunge să se bazeze în viitor.
"În ziua de azi, această evaluare a pacientului este complet obiectivă. Strict o inspecție vizuală. Ne uităm cum respiră și estimăm dacă e o problemă sau nu, urmând să facem alte investigații mai avansate, ca să găsim sau nu o problemă", a explicat medicul.
Alexandru a creat un soft care, cu ajutorul unui senzor controlat de un computer, poate pune un diagnostic preliminar.
"Este o adevărată platformă de cercetare și de suport decizional, este complet funcțională", a declarat Alexandru Bebliuc.
"Folosește acest senzor de aici, care este de fapt un senzor de adâncime. El poate măsura până la 900 de mii de puncte pe suprafața toracelui și, pe baza acestor puncte, nori de puncte, cum se numesc, poate crea niște reconstrucții tridimensionale", a explicat medicul.
Inteligența artificială, un ajutor pentru diagnosticarea precoce a complicațiilor pulmonare
Platforma asociază reconstrucțiile cu bolile pe care le are pacientul și cu ce poate identifica cu ajutorul altor investigații. Astfel, agentul local de inteligență artificială, cum l-a numit inventatorul lui, va ști automat, la următoarea scanare, cum a evoluat pacientul. Aparatul poate detecta fără greșeală pneumonia, sângele în pleură, fracturile costale sau contuziile pulmonare.
"Am obiectivat ce vede medicul. Totul se înregistrează, totul rămâne și îl ajută pe medic să ia niște decizii sau să identifice precoce niște complicații postoperatorii sau niște complicații la pacientul traumatizat înainte să fie vizibile cu ochiul liber", a precizat Alexandru Bebliuc.
Practic, dispozitivul poate înlocui o serie întreagă de analize și investigații care se fac acum cu aparate și consumabile extrem de scumpe.
"Acesta ar fi practic un computer și un senzor care costă mult mai puțin", a explicat medicul.
O altă invenție de-a doctorului Bebliuc s-ar putea dovedi extrem de utilă în secțiile în care criza de asistente e acută, o problemă generală a sistemului medical.
"În spitalele nonchirurgicale, unde o singură asistentă trebuie să monitorizeze mai mulți pacienți, cum ar fi vârstnicii", a precizat Alexandru Bebliuc.
Este vorba despre un senzor radar care poate depista orice element care poate pune în pericol un pacient nesupravegheat.
Reporter: La ce distanță funcționează?
Medic: Între 10 centimetri și 11 metri
"Fie se aplică deasupra patului unui pacient, fie în colțul unei camere și poate monitoriza până la trei pacienți pentru cădere", a explicat Alexandru Bebliuc.
Reporterul a decis să testeze și el invenția.
Reporter: Pot să văd și eu cât am? Am 104?
Medic: Sunteți un pic emoționată. Dacă vă relaxați un pic, va scădea imediat.
Mai greu cu relaxarea la muncă. Îți mai vine inima la loc după ce stai de vorbă cu pacienții doctorului Bebliuc. De la ei am aflat că, dincolo de lipsurile sistemului și de rarele invenții care vin să schimbe lumea medicală, când pleci din spital, rămâi cu altceva.
"Mi se părea ceva deosebit. Și am început să mă gândesc nopțile și acasă când am plecat: măi, dacă se întâmplă treaba asta, pe lângă faptul că orice medic e profesionist, a intervenit și treaba asta cu umanitatea, înseamnă că ceva se întâmplă, ceva se schimbă", a declarat un pacient.
"Poate s-au obișnuit cu ceva care nu e normal, dacă li se pare că ce e normal e așa deosebit. Nu va vedea niciodată ce facem noi în interior, cât de avansată este procedura și de modernă și de spectaculoasă și, oricât de bune sunt rezultatele, pacientul nu reține decât felul în care ai comunicat, felul în care i-ai explicat lucrurile și incizia pe care o vede la piele", a precizat Alexandru Bebliuc.
Alexandru Bebliuc nu vrea să părăsească România. Vrea însă să schimbe mentalități și speră să poată crește oameni de valoare în jurul său, cu gândul că poate și ei vor da mai departe obiceiul.
