Video Uleiul de măsline din Kaufland şi Penny, dus la analize. Ne-am întors cu ANPC după rezultate
Ce ne puneti în mâncare? Mai precis, în uleiul de măsline. Orice, dar nu măsline, ar fi răspunsul corect. Este pentru a doua oară de când ducem mâncarea românilor la analize şi descoperim un fals grosolan. O înşelătorie de proporţii. Ulei de măsline care are măsline doar pe etichetă. Am alertat autorităţile, şi după amenzi şi distrugerea produselor din toată ţara, ANPC a anunţat în sfârşit o măsură fără precendent, care ar putea schimba legislaţia din ţara noastră - marile magazine nu mai pot scoate nimic la raft dacă nu fac propriile analizele.
Cumperi ulei de măsline şi pui în farfurie, de fapt, ceva incert, dar sigur nu din măsline. Un produs mult mai ieftin şi mai prost, cu un gust dubios, care nu merită nici măcar jumătate din banii pe care i-ai dat la casă. Doar că simplu consumator nu are cum să afle asta, poate, niciodată. Noi, am dus uleiul la analize. Din 6 tipuri de ulei de măsline şi turte de măsline verificate, unul a picat testul.
"Vedem o diferenţă între cele doua uleiuri pe care le-aţi adus şi cu ochiul liber. În sticlă este un ulei ieftin din alte surse decât măsline. După culoare este un ulei de floarea soarelui, cu probabil rapiţă sau soia", spune specialistul.
L-am găsit pe rafturile din două mari supermaketuri - Penny şi Kaufland. La un preţ de peste 22 de lei.
Ce se află de fapt în uleiul de măsline
Dar, având în vedere gravitatea falsului, inspectorii ANPC s-au pus imediat în mişcare. Prima oprire, supermarketul de unde am cumpărat uleiul.
"Retrageţi tot lotul de la vânzare, acest ulei nu conţine niciun gram de măsline. Este un fals ordinar care induce în eroare consumatorul, ulei de măsline. Aici aplicaţi amenda maximă", spune şeful ANPC.
Pe etichetă scrie că uleiul este îmbuteliat în Grecia şi livrat în România printr-o mare firmă din Bucureşti.
"28 milioane desticle de ulei, miloane de lei profit, milioane de români înşelaţi, lucrurile astea nu o să se mai întâmple, pentru că măsurile sunt radicale şi instante", mai spune şeful ANPC.
ANPC a dispus urgent casarea tuturor baxurilor cu ulei fals. Adică, distrugerea lor. În plus, la această oră se analizează şi celelalte produse importante de această firmă - lapte praf, fulgi de piure, fasole bătută, cacao sau gem.
"Analizele pe care vi le trimite escrocul ăsta din Grecia vi le trimite că sunt bune, dvs aveţi acoperire în acte şi băgaţi pe piaţă. Şi ăsta nu vede o boabă de măsline!", mai spune Piedone.
De asta, seful ANPC a dispus o măsură fără precedent pentru legislaţia ]n materie de protec'ie a consumatorului din România.
"Voi emite un ordin în acest sens la nivel de ţara ca orice produs intrat în supermarket obligaţia să facă analizele de conformitate", mai spune Piedone.
Doar asa, spune şeful ANPC, se vor putea opri falsurile de pe raft şi adevăratele atentate la sănătatea dar şi la buzunarul consumatorului din România. E ceva ce am semnalat şi noi, ani la rând în campania "Ce ne puneţi în mâncare". Anul trecut, de exemplu, am descoperit prima dată uleiul de măsline care era de fapt din floarea-soarelui. Lotul a fost retras de la vânzare. Dar, iată, falsuri de acest fel încă există pe piaţă.
"Ar fi bine ca pe sticlă să fie cel puțin două informații: Din ce soi este făcut, ce tip de măsline – sunt peste 600 de soiuri. Trebuie să fim atenți să fie ultima campanie de culegere, anul acesta este 24/25. Sticlele trebuie să fie colorate pentru că lumina și căldura distrug uleiul de măsline extravirgin.
Dacă e plastic și nu sticlă – altă problemă – nu ar trebui să o luăm. Dacă este în metal, nu prea știm ce e acolo.Cel mai ieftin posibil la raft, la jumătate de litru, ar fi 50 de lei. Dacă este sub 50 de lei jumătatea, să ne gândim ce e în interiorul sticlei", a declarat Geo Dobre, somelier în ulei de măsline.
Iar când ajungeți acasă, dacă aveți cel mai mic dubiu că ați dat banii pe ceva ce n-ar fi totuși ulei de măsline, deși asta scrie pe etichetă, faceți așa:
"Se pune în căușul palmei, se acoperă cu cealaltă palmă și frecăm ca să ajungem la 28 de grade. Primul pas este să mirosim...Acrișor. Exact. Trebuie să fie un miros de verde. Mirosul ăsta e doar la uleiul foarte proaspăt", a declarat Geo Dobre, somelier în ulei de măsline. .
E doar un exemplu dintr-un lung șir de nereguli descoperite de Observator. Vom continua să testăm alimente și să punem aceeași întrebare: Ce ne puneți în mâncare?
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰