Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Atât timp cât Putin va exista pe Pământ, nimeni nu va fi în siguranţă". Milioane de ucraineni cer pace de Crăciun

Milioane de ucraineni sărbătoresc astăzi Crăciunul! Ar fi trebuit să fie o zi liniştită după ce liderul de la Kremlin a anunţat 36 de ore de pace, dar nu a fost cazul: numai în primele trei ore ale aşa-zisului armistiţiu, Rusia a deschis focul de 14 ori. Asta nu i-a împiedicat însă pe ucraineni să se adune în număr mare la slujbele din Ajunul Crăciunului. Un mesaj special a venit chiar din partea lui Zelenski care a spus că, împreună, vor reuşi să iasă victorioşi din teroarea lansată de ruşi. În Rusia, la Catedrala Bunavestire, şi Putin a participat la tradiţionala slujbă din Ajun. A fost singur în biserică. 

de Redactia Observator

la 07.01.2023 , 10:01

În Donbas, mii de credincioşi s-au adunat la biserică pentru a participa la slujba din Ajunul Crăciunului. Ceremonia s-a desfăşurat diferit faţă de anii trecuţi: din motive de siguranţă, s-a ţinut într-o sală de la subsol, iar în geamurile au fost baricadate cu saci cu nisip. Ucrainenii au avut o singură dorinţă Crăciunul acesta: Ne rugăm doar pentru pace, pentru un sfârşit al vărsării de sânge...

În Bucha, un oraş grav afectat de atacurile ruşilor, armistiţiul de Crăciun le-a dat oamenilor şansa de a-şi repara casele distruse de bombardamente.

Seara, zeci de ucraineni s-au dus la biserică pentru a cere acelaşi lucru: pace. Nu putem să avem încredere deloc în Vladimir Putin. Ne-a făcut să suferim atât de mult... Nu mă simt în siguranţă şi mă gândesc că, atât timp cât el va exista pe Pământul ăsta, nimeni nu va fi în siguranţă. 

Vezi și

Volodimir Zelenski le-a promis ucrainenilor că, împreună, vor face faţă războiului

Pe acelaşi subiect

Preşedintele Zelenski a ţinut să le ureze tuturor ucrainenilor un Crăciun fericit şi le-a promis că, împreună, vor face faţă războiului. 

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Unitatea în sine este o victorie. Şi, împreună, ajungem la ea cât mai repede, în fiecare zi. În fiecare zi, suntem unul alături de celălalt şi ne ajutăm. Împreună, ne protejăm cultura, pământul, tradiţiile, credinţa.

Şi Putin s-a dus să celebreze Ajunul Crăciunului. La Catedrala Bunavestire din Moscova, liderul de la Kremlin a stat în picioare şi a ascultat rugăciunile spuse de preoţi cu ocazia Naşterii Domnului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » "Atât timp cât Putin va exista pe Pământ, nimeni nu va fi în siguranţă". Milioane de ucraineni cer pace de Crăciun