Avalanşe masive în Afganistan: 120 de oameni şi-au pierdut viaţa
Peste 120 de oameni şi-au pierdut viaţa într-o serie de avalanşe, în munţii din nordul Afganistanului. Sute de familii au rămas fără adăpost.
Peste 120 de oameni şi-au pierdut viaţa într-o serie de avalanşe, în munţii din nordul Afganistanului. Sute de familii au rămas fără adăpost.
Ninsorile au făcut prăpăd mai ales în valea Panşir, cunoscută, cândva, ca un centru al rezistenţei împotriva armatei sovietice, care ocupa Afganistanul. Acum, însă, localnicii nu au avut cum să se opună valurilor uriaşe de zăpadă şi stânci care s-au prăvălit peste satele lor.
Dezastrul ar putea lua proporţii şi mai mari deoarece avalanşele au blocat şi multe drumuri din zonă. Oamenii încep să ducă lipsă de hrană şi medicamente iar fără utilaje grele nu pot face mare lucru pentru a îndepărta mormanele de zăpadă. Iar ajutoarele întârzie, deoarece guvernul afgan este slăbit de corupţie şi de atacurile talibanilor.
Cu toate pierderile de vieţi omeneşti, ninsorile au avut şi un efect pozitiv: au pus capăt unei secete care ameninţa recoltele. În Afganistan, sistemele de irigaţii sunt puţin dezvoltate iar majoritatea populaţiei rurale depinde de apa rezultată din topirea zăpezii pentru a-şi obţine hrana cea de toate zilele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰