Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Biserica Catolică nu va binecuvânta uniunile între persoanele de același sex. Vatican: Dumnezeu nu poate binecuvânta păcatul

Biserica Catolică nu are puterea de a binecuvânta o uniunie între persoanele de același sex, a transmis Vaticanul. Este „imposibil pentru Dumnezeu să binecuvânteze un păcat”, potrivit instituţiei responsabile cu dogma catolică, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, scrie BBC.

de Redactia Observator

la 15.03.2021 , 16:38

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Hepta
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

”În anumite medii ecleziale se difuzează în prezent proiecte şi propuneri ale unor binecuvântări ale uniunilor între persoane de acelaşi sex”, scrie Congregaţia în preambulul textului, menit să clarifice poziţia oficială a Vaticanului.

”Atunci când este invocată o binecuvântare a anunmitor relaţii umane, este necesar (...) ca ceea ce este binecuvântat să fie în mod obiectiv şi pozitiv ordonat să primească şi să exprime graţia, în funcţie de scopurile lui Dumnezeu (...). Numai realităţile care sunt în ele însele ordonate să servească acestor planuri sunt, aşadar, compatibile cu esenţa binecuvântării date de Biserică”, precizează Congregaţia.

”Dumnezeu nu opreşte niciodată binecuvântarea fiecăruia dintre fiii săi (...). Însă el nu binecuvântează şi nici nu poate binecuvânta păcatul”, conchide Congregaţia, subliniind că Papa Francisc a citit şi aprobat acest text.

Articolul continuă după reclamă

În urmă cu cinci luni, declaraţii ale Papei Francisc potrivit cărora ”persoanele homosexuale au dreptul la familie” şi au ”dreptul să fie acoperite în mod legal” au provocat o polemică. Vaticanul a precizat ulterior că Francisc nu a pus în niciun caz în discuţie dogma căsătoriei între un bărbat şi o femeie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Biserica Catolică nu va binecuvânta uniunile între persoanele de același sex. Vatican: Dumnezeu nu poate binecuvânta păcatul