Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Cel mai mare vulcan activ din lume, Mauna Loa, erupe din nou după aproape 40 de ani

Vulcanul Mauna Loa din Hawaii, cel mai mare vulcan activ din lume, a început să erupă pentru prima dată în aproape patru decenii. A emanat cenuşă şi resturi vulcanice, care au căzut în apropiere, într-o arie limitată, au declarat luni autorităţile locale, potrivit The Guardian.

de Redactia Observator

la 28.11.2022 , 19:01

Erupţia a început duminică, noaptea târziu, în craterul din vârf al vulcanului de pe Big Island, a precizat serviciul de prospectare geologică al SUA (US Geological Survey - USGS). "În acest moment, scurgerile de lavă sunt limitate la zona de vârf şi nu ameninţă comunităţile aflate în aval", se arată în notificarea USGS, conform news.ro. Cu toate acestea, notificarea avertizează, pe baza evenimentelor anterioare, că etapele timpurii de erupţie ale acestui vulcan pot fi foarte dinamice, iar locaţia şi înaintarea fluxurilor de lavă se pot schimba rapid.

Temeri legate de cât timp va erupe vulcanul

Fluxurile de lavă din regiunea de vârf erau vizibile din Kona. În prezent, nu există nicio informaţie privind o erupţie printr-o altă fisură, a menţionat observatorul vulcanic local, Hawaiian Volcano Observatory, într-un comunicat. Cât timp va erupe vulcanul şi dacă ar putea cauza scurgerea lavei în zonele populate ale insulei este imposibil de prezis, a declarat Miel Corbett, purtătoare de cuvânt a USGS. ”Dar vă pot spune că suntem în comunicare constantă în acest moment cu apărarea civilă din Hawaii şi ei oferă actualizări membrilor comunităţii”, a precizat ea.

Articolul continuă după reclamă

Chiar dacă a subliniat că nu există niciun indiciu că lava ar fi ieşit din zona de vârf, agenţia de apărare civilă a precizat că a deschis adăposturi în Kailua-Kona şi Pahala, deoarece are informaţii referitoare la persoane care deja s-au autoevacuat de-a lungul coastei de sud Kona. USGS a avertizat rezidenţii care ar putea fi ameninţaţi de scurgerile de lavă ale vulcanului Mauna Loa că ar trebui să fie pregătiţi în cazul unei erupţii.

Pe acelaşi subiect

Vulcanul Mauna Loa a erupt ultima dată în 1984

Oamenii de ştiinţă erau deja în alertă, observând în ultimul timp o creştere a frecvenţei cutremurelor la vârful vulcanului care a erupt ultima dată în 1984. Porţiuni din Insula Hawaii erau vizate de o avertizare de cădere de cenuşă emisă de Serviciul Naţional de Meteorologie din Honolulu, care spunea că în unele zone s-ar putea depune până la 0,60 centimetri de cenuşă.

Mauna Loa este unul dintre cei cinci vulcani care formează împreună Big Island din Hawaii, cea mai sudică insulă din arhipelagul Insulelor Hawaii. Mauna Loa, care se ridică la 4.169 m deasupra nivelului mării, este vecinul mult mai înalt al vulcanului Kilauea, care a erupt într-un cartier rezidenţial şi a distrus 700 de case în 2018. Unele dintre pantele sale sunt mult mai abrupte decât cele ale Kilauea, aşa că atunci când erupe, lava sa poate curge mult mai repede. În timpul unei erupţii din 1950, lava s-a scurs 24 kilometri până a ajuns în apa oceanului, în mai puţin de trei ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cel mai mare vulcan activ din lume, Mauna Loa, erupe din nou după aproape 40 de ani