Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Directorul Carlsberg: "Rusia ne-a furat afacerile". Compania deţinea opt fabrici de bere cu aproximativ 8.400 de angajaţi

Directorul Carlsberg acuză Rusia că a furat afacerile companiei. Producătorul de bere a întrerupt afacerile cu Rusia şi refuză să negocieze un acord cu Guvernul de la Moscova, care ar legitima confiscarea activelor sale ruseşti, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 31.10.2023 , 17:52

Directorul Carlsberg: "Rusia ne-a furat afacerile". Compania deţinea opt fabrici de bere cu aproximativ 8.400 de angajaţi Directorul Carlsberg: "Rusia ne-a furat afacerile". Compania deţinea opt fabrici de bere cu aproximativ 8.400 de angajaţi - Profimedia

Începând de anul trecut, grupul danez a încercat să îşi vândă subsidiara Baltika din Rusia, urmând exemplul multor altor companii occidentale care au decis să plece de acolo, după invadarea Ucrainei. Cu toate acestea, după ce în iunie grupul a anunţat că a găsit un cumpărător pentru afacerile sale, luna următoare preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat confiscarea temporară a participaţiei deţinută de grupul Carlsberg la producătorul rus de bere Baltika.

Directorul general Carlsberg: "Nu vom intra într-o tranzacţie cu Guvernul rus"

"Nu ai cum să ocoleşti faptul că ne-au furat afacerile din Rusia şi nu avem de gând să îi ajutăm pentru ca să pară ceva legitim", a spus Jacob Aarup-Andersen, care în luna septembrie a preluat postul de director general la Carlsberg.

Articolul continuă după reclamă

Grupul danez avea opt fabrici de bere şi aproximativ 8.400 de angajaţi în Rusia, iar anul trecut a decis să deprecieze valoarea Baltika cu 9,9 miliarde de coroane daneze (1,41 miliarde de dolari).

Pe acelaşi subiect

Aarup-Andersen a precizat că din interacţiunile limitate care au avut loc, începând din luna iulie, cu echipa managerială de la Baltika, precum şi cu autorităţile ruse, Carlsberg nu a putut găsi o soluţie acceptabilă la această situaţie.

"Nu vom intra într-o tranzacţie cu Guvernul rus, care să justifice într-un fel preluarea în mod ilegal a afacerilor noastre", a declarat acesta la o întâlnire cu jurnaliştii.

Compania are îndoieli că produsele sale nu vor mai fi comercializate în Rusia

La începutul acestei luni, Carlsberg a decis să pună capăt acordurilor de licenţiere pentru mărcile sale în Rusia, acorduri care au permis subsidiarei Baltika să producă, să promoveze şi să comercializeze toate produsele Carlsberg în Rusia.

"Atunci când aceste licenţe vor expira, după o perioadă de graţie, ei nu vor mai avea dreptul de a produce niciun produs de-al nostru. Desigur, nu pot să garantez că asta se va întâmpla, dar astea sunt aşteptările noastre", a subliniat şeful producătorului de bere.

În trimestrul al treilea al acestui an, vânzările Carlsberg au crescut uşor cu 0,3% până la 20,3 miliarde coroane (2,72 miliarde de euro), însă grupul a avertizat că încrederea redusă a consumatorilor din Europa şi Asia de Sud-Est ar putea avea un impact negativ asupra pieţei berii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri externe » Directorul Carlsberg: "Rusia ne-a furat afacerile". Compania deţinea opt fabrici de bere cu aproximativ 8.400 de angajaţi