Video Misterul "Piramidelor de România". Legendele învăluie colţul de rai din Ţara Făgăraşului: "Două persoane au crezut că e un tunel"
Piramidele de România. La cinci kilometri de Făgăraș, în inima țării - un loc special a devenit atracție turistică din ce în ce mai căutată. Pâmăntul s-a aşezat acolo sub forma unui șir de piramide, care atrag deopotrivă turiști pasionați de fotografie, de peisaje naturale și oameni fascinați de nenumăratele legende ale locului. Vă invităm în excursie la Movilele de la Șona, din județul Brașov
La 700 de metri de Olt, pe malul drept al râului, cele 8 movile, așezate parcă de cineva pe două rânduri paralele își așteaptă oaspeții, ca într-un amfiteatru deschis. Suntem în Țara Făgărașului, la un kilometru și jumătate de Șona, satul unuia din cei mai importanți pictori contemporani români - Ștefan Câlția.
Ștefan Câlția, artist: Tu vezi aproape până la Podul Olt și până la Perșani, deci cuprinzi această tavă a Țării Făgărașului, care e de 30 și ceva de kilometri lungime și de 14 lățime, și pe locul ăsta sunt aceste movile, ca o căciulă, foarte mari, cât o casă mare.
Movilele, intacte de mii de ani
Localnicii lucrează pământurile din lunca Oltului, dar movilele le-au păstrat așa cum le-au aflat, din copilărie. Nicio construcție, nimic făcut de mâna omului nu-i aici, doar un drum de pământ, care șerpuiește pe dealuri. Movilele s-au format cu 12 mii de ani în urmă, odată cu alunecarea în trepte a unui versant și sub acțiunea torenților care au sculptat aceste forme. Dincolo de concluziile specialiștilor, legendele au învăluit acest colț de Rai, din inima României.
- Invadat de turişti, inclusiv mulţi români, un oraş celebru din Europa vrea "să se odihnească". Măsuri drastice...
- Oaza de linişte luată cu asalt de amatorii de aventură. Străinii, impresionaţi de frumuseţile României: "E un...
- Comoara ascunsă între munţii din Maramureş care îmbină peisajul cu experienţele inedite. Zeci de turişti s-au...
Localnic: Unii zic că uriașii. Uriașii şi-au dat pământul de pe opinci jos.
Mihai Frățilă, președinte Asociația "Șona Noastră": Am trecut și i-am găsit noaptea, că am văzut că e lumină acolo. Ce e acolo, ia să vedem. Două persoane, săpau. A zis că înauntru, dacă ajungem înauntru, în movila asta e un tunel pe sub Olt, care duce până la, nu știu, către munte, încolo.
Mariana Stoica, membru Asociația "Șona Noastră": De la povestea asta și de la legendele care au circulat, cu uriașii care și-au descălțat picioarele, de s-au nămolit și acolo și le-au scuturat și au apărut movilele, până la faimoasele morminte ale dacilor, în care au fost ascunse nu știu ce comori. A rămas o zonă pe care lumea o iubește.
E un spectacol memorabil pe care natura îl dă aici. Şi de care, an de an, se bucură turişti din toate colţurile lumii.
Magnet pentru turişti
Emil Morar, viceprimar Mândra: Mai ales în timpul verii, cred că vreo două, trei sute de turiști vin lunar, să le viziteze. Cert e că, cel puțin săptămânal, câte un autocar cu turiști vin și merg să le viziteze.
Mihai Frățilă, președinte Asociația "Șona Noastră": Avem noroc cu turiștii, noroc că mai vin, de știe cineva de noi aici, în Șona.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Legendele care învăluie acest loc sunt dintre cele mai diverse. De un lucru sunt, însă, absolut sigur: lumina cu care apusul soarelui răsfață Movilele de la Șona este una cu totul și cu totul specială, în așa numita oră de aur.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰