Antena Meniu Search
x

Curs valutar

După puiul de girafă, încă patru lei au fost ucişi la grădină zoologică din Danemarca!

Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoţional! Măcel la o grădină zoologică din Danemarca! La nici două luni după ce au împuşcat o girafă din cauza crizei de spaţiu, îngrijitorii au ucis zilele trecute 4 lei, dintre care 2 erau încă pui.

de Redactia Observator

la 26.03.2014 , 16:58

 Explicaţiile sunt halucinante, iar conducerea grădinii zoologice este prinsă acum într-un scandal uriaş. Aceste imagini i-au adus o tristă celebritate grădinii zoologice din Copenhaga. O lume întreagă a asistat la uciderea şi tranşarea girafei Marius.

O decizie şocantă care a provocat reacţii dure la adresa conducerii grădinii zoologice. Mai ales că au fost de faţă şi copii, care au văzut animalul tăiat în bucăţi şi dat de mâncare leilor.

Culmea, câteva dintre feline au avut parte de o soartă asemănătoare cu cea a fostei lor prăzi. Doi lei bătrâni şi doi pui de 10 luni au fost ucişi în urmă cu două zile.

Vezi și

Nu erau bolnavi. Nu aveau nici probleme de comportament. Pur şi simplu, cei de la grădina zoologică au decis că nu vor supravieţui întâlnirii cu un leu tânăr care urmează să fie adus la ei.

Cei 4 lei sacrificaţi făceau parte din aceeaşi familie iar moartea lor a provocat un nou val de critici la adresa conducerii parcului zoo. În apărarea lui, directorul a spus că a încercat să plaseze leii în alte grădini dar nu a reuşit să le găsească locuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » După puiul de girafă, încă patru lei au fost ucişi la grădină zoologică din Danemarca!