Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Live Text Peste 100 de morți, între care 13 militari americani, în atentatele sinucigașe din Kabul. Organizația teroristă ISIS a revendicat atacurile

Două atentate sinucigașe cu bombă au avut loc în apropierea intrărilor principale ale aeroportului internațional din Kabul, joi, omorând zeci de persoane, inclusiv copii, și rănind alte câteva sute. Imaginile filmate după explozii arată ceea ce pare a fi fum care se ridică deasupra aeroportul Hamid Karzai, precum și răniți care sunt transportați cu tărgi improvizate la spital. O explozie a avut loc lângă Poarta Abbey din aeroport și a doua lângă hotelul Baron, un loc în care erau procesate actele refugiaților afgani eligibili pentru evacuare. Exploziile au avut loc la câteva ore după ce agențiile de informații occidentale au avertizat despre iminenta amenințare teroristă.

de Ana Maria Ghiarasim

la 27.08.2021 , 11:36

Mărturiile unui afgan care a încercat să salveze o fetiță, în urma atentatului de la Kabul

Un traducător afgan, surprins în atacul terorist de la Kabul, a încercat să salveze o fetiță, însă aceasta a murit în brațele lui. Minora fusese rănită în urma exploziilor, iar bărbatul a vrut să o transporte la spital, însă copila nu a mai rezistat. 

„Traficul era aglomerat. Am dus-o la spital, dar a murit în brațele mele. Am încercat... Am făcut tot posibilul să o salvez. Tot ce se întâmplă acum este sfâșietor".

Articolul continuă după reclamă

Talibanii spun că nu au înregistrat victime în atentatele sinucigaşe din Kabul: "Au avut loc în zona controlată de americani"

Pe acelaşi subiect

UPDATE 27 august, ora 10:00 Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, contrazice informaţiile potrivit cărora gruparea ar fi înregistrat pierderi de vieţi în atacul de joi seară de la Kabul, scrie BBC, citat de news.ro. Zabihullah Mujahid a declarat pentru serviciul Pashto al BBC: „Noi (talibanii) nu am avut victime. Incidentul a avut loc într-o zonă care este controlată de forţele Statelor Unite”.

Bilanţul a depăşit 100 de morţi

UPDATE 27 august, ora 6.00 - Peste 100 de oameni au murit, între care 13 militari americani și 90 de afgani, în urma atacurilor comise joi în zona Aeroportului din Kabul, conform publicaţiei The Wall Street Journal. Alte 120 de persoane, inclusiv 15 militari americani, au fost rănite.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE: "Nu vom uita. Nu vom ierta. Vă vom vâna și veți plăti" | Mesajul președintelui american Joe Biden, după atacurile sinucigașe din Kabul

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a transmis un mesaj dur și pasional după atacurile sinucigașe din Kabul, în care și-au pierdut viața cel puțin 64 de persoane, între care 12 militari americani. "Nu vom uita. Nu vom ierta. Vă vom vâna și veți plăti", a spus liderul de la Casa Albă. Biden a precizat că este dispus să autorizeze operațiuni militare pentru a-i găsi și pedepsi pe cei vinovați.

"Este o zi foarte grea. Am fost permanent în legătură cu oficialii militari. Am pierdut vieţi care au servit securitatea noastră şi a altora. Cei care au căzut astăzi sunt parte a nobililor cetăţeni americani. Sunt nişte eroi. Atacatorii trebuie să ştie: Nu vom ierta, nu vom uita niciodată. Vă vom vâna şi veți plăti", a declarat Joe Biden, care a ţinut un moment de reculegere în memoria soldaţilor căzuţi la Kabu

UPDATE 22:50 - Organizaţia Stat Islamic a revendicat, joi seară, atacul de la aeroportul din Kabul, soldat cu moartea a 12 soldaţi americani şi a 60 de afgani. Într-un comunicat difuzat de agenţia sa de propagandă Amaq, Statul Islamic a anunţat că unul dintre luptătorii săi s-a apropiat la mai puţin de "cinci metri de militari americani" şi şi-a declanşat centura explozivă.

UPDATE 22:00: Cel puţin 12 militari americani au fost ucişi în atacurile produse în zona Aeroportului din Kabul, afirmă surse din cadrul armatei SUA citate de agenţia Associated Press. În atentate și-au pierdut viața și mai mulți civili afgani. Generalul McKenzie a declarat, într-un briefieng de presă, că SUA se coordonează cu talibanii și fac tot posibilul pentru a se pregăti pentru aceste atacuri sinucigașe. Comandantul Forțelor Americane a atribuit atacul grupării ISIS. "Amenințarea de la ISIS este reală, ne așteptăm ca aceste atacuri să continue", a declarat acesta, precizând că Statele Unite vor merge după cei responsabili, informează BBC.

UPDATE 21.00:  Cel puţin 64 de persoane, inclusiv patru militari americani, au fost ucise în atacurile sinucigașe comise joi în zona aeroportului din Kabul, afirmă oficiali afgani şi din cadrul armatei americane. Un oficial din cadrul serviciilor medicale de urgenţă din Afganistan a declarat, conform publicaţiei The Wall Street Journal, că 60 de civili afgani au fost ucişi în atentat.

De asemenea, conform unor oficiali din cadrul armatei americane, patru militari americani au murit, iar alţi trei au fost răniţi în atentate. Alți 140 de oameni au fost răniți în exploziile din zona aeroportului din Kabul. 

Corespondentul Reuters, Idrees Ali, a fost informat de un oficial al Pentagonului SUA că cel puțin 10 soldați americani au fost uciși în exploziile din fața aeroportului Kabul. El spune că este de așteptat ca acest număr să crească. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 20.25: Patru soldați americani au murit în atacurile din Kabul

Pentagonul confirmă că „un număr” de membri ai serviciului SUA au fost uciși în atacurile de la aeroportul din Kabul. Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a scris pe Twitter că poate confirma că „un număr” de membri ai serviciului SUA au fost uciși în atac. Oficialul a mai spus că alții au fost răniți și sunt tratați pentru răni.

John Kirby a menționat că SUA sunt conștiente de faptul că afganii au fost, de asemenea, victimele acestor atacuri. 

Potrivit unor surse citate de Reuters, cel puțin patru militari americani au fost uciși în exploziile din capitala afgană.

Un avion-medical german este în așteptare pentru a zbura la Kabul și pentru a ajuta la evacuarea persoanelor rănite în atacurile de la aeroport, lucru confirmat de ministrul federal al apărării din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer.

Toate trupele germane au părăsit Afganistanul joi, după ce au evacuat peste 5.300 de persoane din 45 de națiuni, inclusiv peste 500 de germani și peste 4.000 de afgani, a spus ministrul.

UPDATE 19.40: ”Talibanii au tras în aer pentru a dispersa mulțimea de la poartă”

Supraviețuitorii atentatelor din zona aeroportului din Kabul fac relatări îngrozitoare despre ceea ce s-a întâmplat acolo. "Trupuri, carne și oameni aruncați într-un canal din apropiere", a declarat Milad, care se afla la locul primei explozii, pentru agenția de presă AFP.

"Când oamenii au auzit explozia, a existat o panică totală. Talibanii au început apoi să tragă în aer pentru a dispersa mulțimea de la poartă", a spus un al doilea martor.

„Am văzut un bărbat care se grăbea cu un bebeluș rănit în mâini”. În confuzie, martorul - care rămâne anonim - a spus că a renunțat la documentele pe care spera să le folosească pentru a urca împreună cu soția și cei trei copii într-un avion spre America. "Nu voi mai vrea niciodată să merg la aeroport”, a spus el.

UPDATE 19.00:  Teroriștii ISIS-K, suspectați că s-ar afla la originea exploziilor din capitala afgană

Oficialii americani cred cu tărie că grupul ISIS-Khorasan (ISKP) a fost în spatele atacului de joi de la aeroportul din Kabul, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu ședințele Congresului despre Afganistan. O a doua sursă a guvernului SUA familiarizată cu activitățile de informații a spus că, în timp ce guvernul SUA încă investighează, atacul de la aeroport are „toate semnele distinctive” ale unui atac ISIS-K.

Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, a declarat duminică că există o amenințare „acută” și „persistentă” la adresa evacuărilor în curs de desfășurare din capitala afgană, din partea luptătorilor ISKP.

Avertismentul, care a concentrat atenția asupra unui grup care până acum a avut un profil internațional foarte scăzut, a fost repetat în această săptămână de către oficialii britanici și europeni de vest.

UPDATE 18.30:  Rapoartele de la Kabul sunt „devastatoare”

Alicia Kearns, membră a comitetelor pentru Afaceri Externe și Strategie de Securitate Națională din Marea Britanie, a declarat că există mai „mulți răniți” într-un atac care a avut loc lângă hotelul Baron, unde Marea Britanie procesează britanici și afgani eligibili pentru evacuare.

Deputatul conservator a postat pe Twitter: "O bombă sau un atac cu focuri de armă la poarta de nord a hotelului Baron. Sunt îngrijorată că acest lucru va distruge evacuarea - atât de mulți răniți. Inima mea este cu toți cei răniți și uciși". Un alt oficial britanic a declarat că rapoartele de la Kabul sunt „devastatoare”. „Acesta este un atac îngrozitor și laș împotriva celor care deja fug de orori de neimaginat”, a adăugat ea.

Un spital de urgență din Kabul a anunțat că aproximativ 60 de răniți au ajuns până acum în unitatea spitalicească, după exploziile din zona aeroportului. 

UPDATE 18.00: Explozie lângă un hotel din zona aeroportului din Kabul

Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a declarat că explozia de la Abbey Gate a fost rezultatul unui „atac complex” care a dus la un număr de victime în rândul cetățenilor SUA și civili. El a confirmat, de asemenea, că a existat cel puțin o altă explozie la sau lângă hotelul Baron din apropiere.

Imagini surprinse la scurt timp după atentatele sinucigașe de lângă aeroportul din Kabul. Printre victime se numără inclusiv femei și copii. Mai mulți răniți au fost deja transportați de urgență la spital.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 17.30: Dublu atentat sinucigaș la Poarta Abbey, de la aeroportul din Kabul

Ambasada SUA la Kabul le-a transmis americanilor să părăsească zona imediat după explozia care a avut loc la Poarta Abbey, urmată de focuri de armă. Secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a confirmat că explozia a dus la un număr necunoscut de victime, fără spună o cifră anume.

Dublu atentat sinucigaș la porțile de intrare în aeroportul din Kabul. Sunt cel puțin 11 morți și zeci de răniți, inclusiv 3 soldați americani

BBC.com

 

UPDATE 17.20: Cel puțin 11 morți și zeci de răniți, printre care și copii și soldați americani

Ambasadorul francez în Afganistan avertizează că ar putea exista un alt atac în afara aeroportului din Kabul, după dublul atentat sinucigaș soldat cu cel puțin 13 morți și zeci de răniți, inclusiv 3 soldați americani.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O sursă de securitate talibană a declarat că cel puțin 11 persoane, inclusiv străini și copii, au fost uciși, iar gardienii talibani au fost răniți în explozia din fața aeroportului din Kabul.

Explozia inițială, confirmată de secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, pe Twitter, pare să se fi produs la Poarta Abbey a aeroportului internațional, și a fost urmată de focuri de armă.

„Putem confirma o explozie în afara aeroportului din Kabul. Nu este clar la acest moment dacă sunt victime. Vom oferi detalii când vom aveam posibilitatea”, a scris pe Twitter secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un oficial a declarat pentru Reuters că membrii serviciului SUA se numără printre cei răniți în explozie, potrivit informațiilor inițiale. Stuart Ramsey, de la Sky News, care raporta de pe aeroportul din Kabul până în această dimineață, a spus că explozia a avut loc în canalul care circula de-a lungul drumului principal ce se apropie de aeroport, în momentul în care oamenii stăteau la coadă pentru a le fi procesate documentele pentru evacuare. 

Focuri de armă spre un avion militar italian, la Kabul

Anterior au apărut informații că focuri de armă au fost trase în direcţia unui avion militar italian care decola de la Kabul, la bord aflându-se mai mulți jurnaliști și civili afgani. Potrivit AGI, focul a fost deschis atunci când aeronava desprinsese deja roțile de pe pista aeroportului Hamid Karzai, cu motoarele la putere maximă, pentru a-i permite să decoleze. Pilotul, o femeie ofițer al forțelor aeriene italiene, a reușit să efectueze o manevră de urgență și să îndepărteze în siguranță avionul de traiectoria gloanțelor, probabil mitraliere, poziționate în afara aeroportului sau pe un deal din apropiere.

Aproximativ 100.000 de oameni au fost evacuaţi din Afganistan de Statele Unite şi partenerii de coaliţie începând cu 14 august. Miercuri, zborurile din Kabul au dus circa 13.400 de oameni, a transmis Casa Albă, astfel că totalul celor evacuaţi de SUA şi partenerii de coaliţie, începând cu 14 august, este de 95.700.

Explozie la una dintre porțile de intrare către aeroportul din Kabul, după ce un atacator sinucigaș s-ar fi aruncat în aer

Profimedia Images

Între timp, mai mult de 14.500 de evacuaţi au ajuns la baza aeriană Ramsteain din Germania, cea mai mare unitate a US Air Force din afara Americii.

Noaptea trecută, secretarul de stat Anthony Blinken a declarat că, în ciuda ritmului în care operează zborurile, Departamentul de Stat estimează că 1.500 de cetăţeni americani ar putea rămâne pe teritoriul afgan după 31 august, data limită stabilită cu talibanii pentru evacuare.

Aeroportul internaţional din Kabul este singurul deschis din ţară.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Peste 100 de morți, între care 13 militari americani, în atentatele sinucigașe din Kabul. Organizația teroristă ISIS a revendicat atacurile