Legea din Marea Britanie va recunoaște animalele drept ființe cu drepturi
Animalele vor fi recunoscute oficial drept ființe cu drepturi, în legislația britanică fiind o victorie pentru activiștii pentru drepturile animalelor. Guvernul a stabilit o serie de măsuri pentru protejarea animalelor, inclusiv oprirea majorității exporturilor de animale vii și interzicerea importului de trofee de vânătoare.
Reformele vizează animalele de fermă și animalele de companie din Marea Britanie, dar și animalele din străinătate, prin introducerea unor interdicții privind comerțul fildeș și aripioare de rechin, scrie The Guardian.
Unele dintre măsuri, inclusiv microciparea pisicilor și oprirea persoanelor din a păstra primatele ca animale de companie, au fost pregătite de ani de zile, iar altele, cum ar fi restricționarea exporturilor de animale vii, au făcut subiectul unor campanii vechi de zeci de ani.
„Suntem o națiune de iubitori de animale și am fost prima țară din lume care a adoptat legile privind bunăstarea animalelor. Planul nostru de acțiune urmărește interzicerea exportului de animale vii pentru sacrificare, interzicerea creșeterea primatelor ca animale de companie și va introduce noi legi pentru a combate contrabanda cu păsări”, a declarat ministrul britanic al Mediului.
Cursurile ilegale de iepuri și utilizarea capcanelor cu lipici vor fi, de asemenea, interzise. Cu toate acestea, utilizarea cuștilor pentru păsări de curte nu va fi interzisă, așa cum solicitaseră activiștii. În schimb, fermierilor li se vor oferi stimulente pentru îmbunătățirea sănătății și bunăstării animalelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰