Video Luni încep negocierile pentru aderarea R.Moldova şi Ucrainei la UE. Semnal strategic venit de la Bruxelles
Republica Moldova şi Ucraina sunt cu un pas mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană. Primele negocieri sunt programate să înceapă încă de luni.
Intrarea în negocierile reale de aderare, asta presupune deschiderea primului cluster pentru cele două state. Vorbim despre Republica Moldova și Ucraina. După ce au trecut prin acel proces de screening și evaluare pe partea tehnică, au primit verde în unanimitate de la Uniunea Europeană pentru a începe aceste negocieri.
Valorile fundamentale, primul cluster deschis și ultimul închis, pentru că este cel mai important, reprezintă practic coloana vertebrală a acestui proces de aderare, prin care cele două state trebuie să implementeze reforme, reforme importante, prin care și România a trecut de altfel la momentul aderării la Uniunea Europeană.
Cele mai importante sunt pe partea de justiție și pe funcționarea instituțiilor într-un mod democratic. Sunt foarte multe reforme care trebuie implementate de cele două state, însă este un semnal strategic geopolitic pe care îl dă Uniunea Europeană în acest moment, la patru ani de la momentul în care Republica Moldova și Ucraina a obținut acest statut de țări candidate, fix în anul în care Rusia invada Ucraina, merg împreună în acest proces de extindere, de aderare la UE, ceea ce înseamnă că se consolidează securitatea pe această parte a Europei.
