Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto O navă militară americană se îndreaptă spre Gaza pentru a construi un port temporar. În timpul lucrărilor, niciun soldat nu va coborî pe uscat, anunţă Pentagonul

O navă militară americană se îndreaptă spre Gaza, acolo unde va fi construit un port temporar pentru livrarea de ajutoare. La lucrările de construcţie vor participa 1.000 de soldaţi, iar niciunul dintre ei nu va coborî pe uscat. Nava a plecat "la mai puţin de 36 de ore" după ce Biden a făcut anunţul, a scris Comandamentul Central al SUA (CENTCOM).

de Redactia Observator

la 10.03.2024 , 09:07

Nava de sprijin, General Frank S Besson, a pornit sâmbătă de la o bază militară din statul Virginia.

Aceasta vine după ce preşedintele Joe Biden a declarat că SUA vor construi portul plutitor pentru a ajuta la aducerea ajutoarelor în Gaza pe mare.

ONU a avertizat că foametea în Fâşia Gaza este "aproape inevitabilă" şi că sunt copii care mor de foame.

Articolul continuă după reclamă

Livrările de ajutoare pe uscat şi pe calea aerului s-au dovedit a fi dificile şi periculoase.

Pe acelaşi subiect

Portul va fi construit de 1.000 de soldaţi, dintre care niciunul nu va coborî pe uscat

Programul alimentar mondial a fost nevoit să întrerupă livrările terestre după ce convoaiele sale au fost ţinta unor focuri de armă şi a unor jafuri. Iar vineri, s-a raportat că cinci persoane au fost ucise de un pachet de ajutoare care a căzut, după ce paraşuta nu s-a deschis corect.

Nava americană a plecat "la mai puţin de 36 de ore" după ce Biden a făcut anunţul, a scris Comandamentul Central al SUA (CENTCOM).

Aceasta "transportă primul echipament pentru a stabili un dig temporar pentru a livra provizii umanitare vitale" în Gaza, a continuat comunicatul.

Pentagonul a declarat că ar putea dura până la 60 de zile pentru a construi debarcaderul cu ajutorul a 1.000 de soldaţi - dintre care niciunul nu va coborî pe uscat.

Organizaţiile de caritate au declarat că cei care suferă în Gaza nu pot aştepta atât de mult timp.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O navă cu 200 de tone de ajutoare aşteaptă să plece din Cipru

Între timp, o navă de ajutorare încărcată cu aproximativ 200 de tone de alimente aştepta încă autorizaţia de plecare dintr-un port din Cipru duminică dimineaţa, scrie news.ro.

Se speră că nava, Open Arms, va putea pleca înainte de luni, în urma unui anunţ al UE potrivit căruia o nouă rută maritimă va fi deschisă în weekend pentru a permite ca ajutoarele să plece direct din Cipru - cea mai apropiată ţară din UE de Gaza.

Nava aparţine organizaţiei caritabile spaniole cu acelaşi nume, Open Arms, iar mâncarea de la bord a fost furnizată de organizaţia caritabilă americană World Central Kitchen.

Nu este clar cum ar putea ajunge în siguranţă la ţărm orice ajutor livrat pe mare înainte ca digul american să fie construit. Gaza nu are niciun port funcţional, iar apele din jur sunt prea puţin adânci pentru navele mari.

Cu toate acestea, Oscar Camps, fondatorul organizaţiei Open Arms, a declarat pentru Associated Press că la punctul de destinaţie - care rămâne secret - o echipă de la World Central Kitchen a construit un dig pentru a primi ajutoarele.

Israelul a salutat iniţiativa şi a declarat că ajutoarele vor fi livrate după ce în Cipru vor fi efectuate controale de securitate "în conformitate cu standardele israeliene".

Armata israeliană a lansat o campanie aeriană şi terestră în Fâşia Gaza după atacurile Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, în care au fost ucise aproximativ 1.200 de persoane, iar alte 253 au fost luate ostatice.

De atunci, peste 30.900 de persoane au fost ucise în Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriu, administrat de Hamas.

Conflictul a creat o criză umanitară din ce în ce mai mare, iar ONU a avertizat că cel puţin 576.000 de persoane din Fâşia Gaza - un sfert din populaţie - se confruntă cu niveluri catastrofale de insecuritate alimentară.

Ţările occidentale au făcut presiuni asupra Israelului pentru a extinde livrările terestre prin facilitarea mai multor rute şi prin deschiderea de noi puncte de trecere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » O navă militară americană se îndreaptă spre Gaza pentru a construi un port temporar. În timpul lucrărilor, niciun soldat nu va coborî pe uscat, anunţă Pentagonul