Video Patru morţi şi zeci de dispăruţi, după scufundarea unui feribot în Indonezia. Salvatorii caută supravieţuitori
Tragedie în apele Indoneziei. Un feribot cu 65 de persoane la bord s-a scufundat în largul insulei Bali. 38 de persoane sunt de negăsit, iar condiţiile dificile pe mare îngreunează căutările. Vasul s-a scufundat la aproximativ 30 de minute după ce a plecat din port. Feribotul transporta 53 de pasageri, 12 membri ai echipajului și 22 de vehicule, inclusiv 14 camioane. Până acum, au fost recuperate patru trupuri neînsufleţite şi salvate 20 de persoane, multe dintre ele în stare de inconştienţă.
Cel puţin patru persoane au murit şi 38 sunt date dispărute, după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat miercuri seara în drum spre insula indoneziană Bali, potrivit poliţiei locale. Salvatorii, care au recuperat deja 23 de persoane din mare, încearcă să găsească alţi supravieţuitori joi dimineaţă, după ce feribotul s-a scufundat cu puţin înainte de miezul nopţii, în timp ce se îndrepta spre nordul insulei Bali, după ce plecase din Banyuwangi, pe coasta estică a insulei Java, informează AFP. Preşedinţia indoneziană a dat vina pe vremea rea pentru accident, în timp ce autorităţile nu au spus dacă la bord se aflau străini.
Tragedia, din cauza "vremii nefavorabile"
Preşedintele indonezian Prabowo Subianto, aflat în vizită în Arabia Saudită, a ordonat desfăşurarea imediată a ajutoarelor de urgenţă după ce a fost informat despre accident, a declarat joi secretarul de cabinet Teddy Indra Wijaya într-un comunicat. Feribotul s-a scufundat din cauza "vremii nefavorabile", a spus Teddy Indra Wijaya.
Traversarea cu feribotul de la Java de Est la Bali durează aproximativ o oră şi este făcută în mod obişnuit de localnici. Potrivit listei persoanelor aflate la bordul feribotului, "53 de pasageri şi 12 membri ai echipajului" se aflau la bord, a declarat joi agenţia de căutare şi salvare din Surabaya într-un comunicat, adăugând că nava s-a scufundat în jurul orei locale 23:20 (15:20 GMT).
Echipele de salvare încearcă să verifice dacă numărul persoanelor aflate la bord corespunde cu lista declarată, a declarat agenţia de salvare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰