Peste 10.000 de militari trimiși în Ucraina, majoritatea din Marea Britanie și Franța, cu sprijinul a 35 de țări. Cum arată "Coaliția celor dispuși"
"Coaliția celor dispuși" pentru Ucraina crește: peste 30 de țări sunt implicate iar unele vor trimite trupe, relatează luni Sky News. Contingentul de menținere a păcii propus de premierul Keir Starmer ar include peste 10.000 de militari, în mare parte furnizați de Regatul Unit și Franța, au declarat surse militare britanice pentru Sunday Times. Potrivit sursei citate, 35 de țări au convenit să furnizeze arme, logistică și sprijin informational pentru misiunea de menţinerea a păcii.

Peste 30 de țări vor lua parte la "coaliția celor dispuși" pentru a sprijini încheierea războiului din Ucraina, iar un "număr semnificativ" dintre acestea va contribui cu soldaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului britanic, Sir Keir Starmer, citat de Sky News.
Sâmbătă, liderii a 26 de state occidentale, împreună cu doi lideri ai Uniunii Europene și secretarul general al NATO, au participat la o videoconferință găzduită de Londra. Discuțiile au avut loc după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acceptat un acord formal de încetare a focului pentru 30 de zile.
Planurile pentru o forță de menținere a păcii
Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a declarat că, în acest moment, "peste 30" de state ar urma să facă parte din coaliție, însă nu a dezvăluit care sunt noile țări care s-au alăturat după reuniunea de sâmbătă. "Capacitățile de contribuție vor varia, dar aceasta va fi o forță semnificativă. Un număr mare de țări va furniza trupe, iar altele vor contribui în moduri diferite", a explicat acesta.
- Bolojan, după summitul cu liderii Europei: România va continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de...
- Premierul Angliei, Keir Starmer, îl acuză pe Putin că "nu e serios în privinţa păcii": "Încearcă să...
- Trump discută la telefon cu Putin despre împărţirea "activelor" între ruşi şi ucraineni. Planul A şi Planul B...
- Kursk a fost o eroare militară scumpă pentru ucraineni. Ce pierderi a suferit Kievul şi ce efecte va avea eşecul
- Rusia va cere garanţii solide în cazul unui tratat de pace cu Ucraina. Ce vor ruşii de la NATO
Regatul Unit și Franța au confirmat deja participarea la forța de menținere a păcii, potrivit premierului britanic și președintelui francez Emmanuel Macron.
Întrebat dacă trupele britanice desfășurate în Ucraina vor avea permisiunea de a răspunde atacurilor rusești, purtătorul de cuvânt a subliniat că "merită amintit că Rusia nu a cerut permisiune Ucrainei atunci când și-a desfășurat trupele."
Acesta a adăugat că urmează să aibă loc întâlniri pentru planificarea operațională, iar Marea Britanie continuă să mențină "discuții cu omologii noștri americani". Cu toate acestea, nu este clar dacă SUA vor participa la reuniunea șefilor militari de joi.
Cine face parte din "coaliția celor dispuși"
La discuțiile de sâmbătă au participat liderii din: Australia, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Turcia, Ucraina și Marea Britanie. De asemenea, la întâlnire au fost prezenți și Mark Rutte, secretarul general al NATO, Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, și Antonio Costa, președintele Consiliului European.
Peste 10.000 de militari în Ucraina
Surse guvernamentale de rang înalt citatate de Sunday Times vorbesc despre o forță multinațională de menținere a păcii de peste 10.000 de soldați. În timp ce mai multe țări și-au oferit sprijinul, Marea Britanie și Franța vor asigura cea mai mare parte a misiunii.
De asemenea, două nave de vânătoare de mine, transferate anul trecut de la Marina Regală în flota Ucrainei, participă la exerciții de antrenament și sunt pregătite pentru dislocare în Marea Neagră în cazul unei încetări a focului. Acestea nu au putut intra în zonă din cauza închiderii strâmtorii Bosfor pe durata războiului.
"Lucrurile sunt destul de avansate", a declarat o sursă guvernamentală, refuzând să ofere detalii suplimentare, pentru a nu furniza informații utile Rusiei. Aceasta a adăugat că un număr semnificativ de țări va contribui cu militari, iar un grup mai mare va sprijini logistic și operațional misiunea.
O sursă militară a estimat că dimensiunea finală a forței va fi de peste 10.000 de militari. Aproximativ 35 de țări s-au angajat să furnizeze arme, sprijin logistic și informațional. Misiunea este descrisă drept o "forță de descurajare" care ar împiedica Rusia să lanseze o nouă invazie, în cazul în care încetarea focului dintre Ucraina și Rusia devine oficială.
Întâlnire la Londra pentru planificarea operațională
În urma videoconferinței de sămbătă, Starmer a anunțat că liderii militari se vor întâlni la Londra în această săptămână, pentru a trece planul de menținere a păcii în "faza operațională". Joi, secretarul britanic al Apărării, John Healey, va găzdui o reuniune la Cartierul General Comun Permanent din Northwood, Londra, de unde sunt coordonate operațiunile militare britanice din străinătate.
Un oficial de rang înalt a descris viteza cu care s-a format această coaliție drept "fără precedent", subliniind că relațiile dintre Marea Britanie și Franța sunt cele mai solide din ultimul deceniu, de la intervenția militară comună în Libia în 2011.
Starmer: "Lumea are nevoie de acțiune acum"
Într-o conferință de presă susținută la Downing Street, Starmer a declarat că lumea nu își mai permite să amâne luare de acțiune și că au fost luate "noi angajamente" privind menținerea păcii și înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei.
Premierul britanic a respins poziția ezitantă a lui Vladimir Putin față de încetarea focului, declarând că "mai devreme sau mai târziu, Putin va trebui să vină la masa negocierilor. Acesta este momentul. Lăsați armele să tacă, opriți atacurile barbare asupra Ucrainei și oferiți acum o încetare a focului."
El a adăugat că trebuie să înceapă discuțiile pentru un mecanism clar de monitorizare a încetării focului și să se negocieze un "acord de pace durabil", susținut de garanții de securitate prin coaliția internațională.
Întrebat despre rolul forței de menținere a păcii, Starmer a explicat că acesta va fi stabilit în cadrul discuțiilor operaționale de joi. "Diferite țări au capacități diferite. Acestea sunt discuțiile care vor determina cum va contribui fiecare membru al coaliției celor dispuși."
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰