Antena Meniu Search
x

Populaţia Germaniei, cea mai numeroasă din istorie după sosirea refugiaţilor ucraineni. Ţara are 84 milioane de locuitori

Refugiaţii care sosesc din Ucraina au contribuit la creşterea populaţiei Germaniei până la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată, a anunţat Oficiul Federal de Statistică. 84 de milioane de oameni locuiesc acum în cea mai populată ţară a Uniunii Europene, cu 843.000 mai mult față de sfârșitul lui 2021,  relatează Reuters, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 27.09.2022, 15:17

Populaţia Germaniei, cea mai numeroasă din istorie după sosirea refugiaţilor ucraineni. Ţara are 84 milioane de locuitori
Populaţia Germaniei, cea mai numeroasă din istorie după sosirea refugiaţilor ucraineni. Ţara are 84 milioane de locuitori - Profimedia

Germania are una dintre cele mai scăzute rate de fertilitate din lume şi, potrivit unor estimări, cea mai îmbătrânită populaţie, însă sistemul său de sănătate, cererea de mână de lucru şi o politică relativ deschisă privind imigraţia au făcut din Germania o destinaţie atractivă pentru migranţi, încă înainte ca Uniunea Europeană să-şi deschidă porţile pentru ucrainenii care fug din ţara lor după declanşarea invaziei ruse, pe 24 februarie.

Într-un raport dat publicităţii marţi, Oficiul Federal de Statistică informează că populaţia Germaniei a crescut cu 1%, cu 843.000 de oameni, în prima jumătate a lui 2022. De-a lungul întregului an 2021, populaţia Germaniei a crescut cu numai 0,1%. În aceeaşi perioadă, Germania a înregistrat o imigraţie netă de 750.000 de oameni din Ucraina. Creşteri la o scară comparabilă au fost înregistrate doar de trei ori după reunificarea Germaniei, în 1990, şi de fiecare dată ea a avut legătură cu un val de refugiaţi.

În 1992, refugiaţi ai războiului din fosta Iugoslavie au contribuit la creşterea populaţiei Germaniei cu 700.000. În 2015, Germania şi-a deschis frontierele pentru aproape un milion de refugiaţi ai războiului din Orientul Mijlociu.

Populaţia feminină a Germaniei a crescut cu 1,2%, semnificativ mai mult decât populaţia sa de sex masculin, care a crescut cu 0,8%, reflectând astfel faptul că majoritar femeile şi copiii au fugit de războiul din Ucraina. Bărbaţilor cu vârste între 18 şi 60 de ani le este interzic să părăsească Ucraina.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Populaţia Germaniei, cea mai numeroasă din istorie după sosirea refugiaţilor ucraineni. Ţara are 84 milioane de locuitori