Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prima întâlnire a preşedintelui Donald Trump cu liderul Chinei, Xi Jinping

Cei doi au avut deja o primă convorbire, la un dineu oficial găzduit de reşedinţa lui Trump din Florida. Agenda conţine mai multe probleme sensibile începând cu relaţiile comerciale bilaterale şi situaţia din Coreea de Nord. Dar Casa Albă a avertizat că nu sunt de aşteptat decizii importante de la această primă întâlnire.

de Redactia Observator

la 07.04.2017 , 08:41

Cei doi au avut deja o primă convorbire, la un dineu oficial găzduit de reşedinţa lui Trump din Florida. Agenda conţine mai multe probleme sensibile începând cu relaţiile comerciale bilaterale şi situaţia din Coreea de Nord. Dar Casa Albă a avertizat că nu sunt de aşteptat decizii importante de la această primă întâlnire.

În campania electorală, Donald Trump a criticat sever politica economică a Chinei. Acum, însă, l-a primit, însă, pe preşedintele Xi Jinping cu tot fastul cuvenit, la clubul său de golf din Florida, în speranţa că va stabili o relaţie amicală. Iar cei doi lideri şi soţiile lor par, într-adevăr, să se fi împrietenit chiar de la primul contact.

Agenda discuţiilor este dominată de Coreea de Nord. Regimul de la Phenian a înmulţit testele cu rachete balistice, care suscită îngrijorare în Japonia şi Coreea de Sud, ţări aliate cu Statele Unite. China este singura care are influenţă asupra Coreei de Nord iar Trump se va strădui să-şi convingă oaspetele să acţioneze pentru calmarea spiritelor. Comerţul bilateral rămâne, însă, subiectul cel mai delicat. China este acum cel mai important partener comercial al Statelor Unite. Dar Trump consideră că numeroşi americani şi-au pierdut locurile de muncă din cauza acordurilor defavorabile cu China. CNN relatează, însă, că un eventual "război comercial" între Statele Unite şi China ar ameninţa-o chiar pe fiica lui Trump, Ivanka, deoarece şi pantofii cu brandul ei sunt importaţi din China.

Vezi și

Pe lângă preşedinte şi ceilalţi demnitari americani, liderul chinez a fost întâmpinat, în Florida, şi de numeroşi conaţionali care au ţinut să-i arate că, deşi au emigrat, sufletul le-a rămas în patrie.

Între manifestanţii pro-chinezi s-au strecurat, însă, şi câţiva adepţi ai sectei Falun Gong, interzisă în China. Ei au criticat regimul de la Beijing pentru nerespectarea drepturilor omului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Prima întâlnire a preşedintelui Donald Trump cu liderul Chinei, Xi Jinping