Medvedev reia ameninţările nucleare: "Asta e noua realitate cu care adversarii trebuie să se confrunte"
Ministerul rus al Afacerilor Externe a anunţat luni seara că Moscova nu se mai consideră obligată să respecte moratoriul cu privire la desfăşurarea rachetelor nucleare cu rază scurtă şi medie de acţiune, iar fostul preşedinte Dmitri Medvedev, care recent a intrat într-o polemică acidă pe teme nucleare cu Donald Trump, a acuzat ţările NATO pentru abandonarea moratoriului şi a avertizat că vor urma şi alte măsuri ca răspuns, relatează Reuters, citată de news.ro.
"Declaraţia Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei cu privire la retragerea din moratoriul asupra desfăşurării rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune este rezultatul politicii anti-ruse a ţărilor NATO", a scris Medvedev în limba engleză pe X (reţea interzisă în Rusia - n.red.). "Aceasta este o nouă realitate cu care toţi adversarii noştri vor trebui să se confrunte. Aşteptaţi-vă la măsuri suplimentare", avertizează fostul preşedinte rus.
Trump a ordonat mutarea a două submarine nucleare în apropierea Rusiei
Dmitri Medvedev, care ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei, nu a dat mai multe detalii. Statele Unite s-au retras din Tratatul privind forţele nucleare cu rază intermediară de acţiune (INF) în 2019, invocând nerespectarea acestuia de către Rusia. De atunci, Rusia a declarat că nu va desfăşura astfel de arme, cu condiţia ca nici Washingtonul să nu facă acest lucru.
Cu toate acestea, ministrul de externe Serghei Lavrov a semnalat în decembrie anul trecut că Moscova va trebui să răspundă la ceea ce el a numit "acţiuni destabilizatoare" ale SUA şi NATO în sfera sa strategică. "Întrucât situaţia evoluează către desfăşurarea efectivă în Europa şi în regiunea Asia-Pacific a rachetelor cu rază medie şi scurtă de acţiune fabricate în SUA, Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei constată că au dispărut condiţiile pentru menţinerea moratoriului unilateral asupra desfăşurării unor arme similar", a anunţat MAE rus într-un lung comunicat.
Tratatul INF, semnat în 1987 de liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi de preşedintele american Ronald Reagan, a eliminat o întreagă clasă de arme – rachetele lansate de la sol cu o rază de acţiune de 500 până la 5.500 de kilometri. Medvedev, considerat iniţial în Occident un potenţial lider moderat şi reformator, a devenit unul dintre cei mai radicali oficiali de rang înalt de la Moscova în domeniul politicii externe.
Vineri, Trump a declarat că a ordonat mutarea a două submarine nucleare în "regiuni adecvate" ca răspuns la unele comentarii ale lui Medvedev cu privire la riscul unui război între adversarii nucleari ai Războiului Rece.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰