Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Şase noi documente confidenţiale, confiscate din reşedinţa familiei preşedintelui Biden

Justiţia americană a găsit în această săptămână încă şase documente confidenţiale în reşedinţa familiei preşedintelui Biden din statul Delaware, a declarat într-un comunicat de presă avocatul personal al preşedintelui american, relatează duminică AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 22.01.2023 , 06:46

Şase noi documente confidenţiale, confiscate din reşedinţa familiei preşedintelui Biden - Profimedia

"Departamentul de Justiţie a intrat în posesia unor documente (...) relevante pentru investigaţia sa, inclusiv şase elemente constând în documente" clasificate, în timpul unei percheziţii, vineri, în reşedinţa preşedintelui, a anunţat avocatul Bob Bauer. Această nouă descoperire este făcută publică în timp ce alte documente, datând de când Joe Biden era vicepreşedinte în timpul mandatului Barack Obama (2009-2017), au fost descoperite din noiembrie atât la locuinţa familiei sale din Wilmington (Delaware, est), cât şi la un centru de studii din Washington, unde democratul în vârsta de 80 de ani avea un birou.

Donald Trump e şi el cercetat pentru că a adus mai multe cutii cu documente oficiale în reşedinţa sa

Cazul este deosebit de penibil pentru preşedintele american, care intenţionează să se declare candidat la alegerile prezidenţiale din 2024. În timpul unei călătorii în California în urma cu câteva zile, el a încercat să reducă la minimum agitaţia din jurul descoperirii acestor documente.

Articolul continuă după reclamă

"Ascultaţi, am găsit nişte documente (...) care au fost depozitate în locul greşit, le-am predat imediat Arhivelor şi Departamentului de Justiţie"', a declarat preşedintele american în faţa jurnaliştilor care l-au chestionat pe acest subiect. Fostul preşedinte Donald Trump, care s-a angajat deja într-o noua cursă pentru Casa Alba, este şi el cercetat pentru că a adus mai multe cutii cu documente oficiale în reşedinţa sa din Florida.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Şase noi documente confidenţiale, confiscate din reşedinţa familiei preşedintelui Biden