Observator » Ştiri externe » SUA au distrus 3 petroliere iraniene în Golful Persic și Golful Oman, ca răspuns la atacurile Teheranului

SUA au distrus 3 petroliere iraniene în Golful Persic și Golful Oman, ca răspuns la atacurile Teheranului

SUA au distrus 3 petroliere iraniene în Golful Persic și Golful Oman, ca răspuns la atacurile Teheranului SUA au distrus 3 petroliere iraniene în Golful Persic și Golful Oman, ca răspuns la atacurile Teheranului - Profimedia
Editor Nicu Tatu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 05.09.2026, 18:10 | Modificat la 05.09.2026, 18:23

Statele Unite au lovit și distrus trei petroliere iraniene în Golful Persic și Golful Oman, după ce Iranul ar fi atacat două nave militare americane, a anunțat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM). Potrivit comandamentului, un portavion și un distrugător american au evitat mai multe atacuri cu rachete lansate de Gardienii Revoluției, fără ca vreun militar american să fie rănit.

Conform comandamentului, Gardienii Revoluţiei din Iran lansaseră rachete împotriva a două nave ale marinei militare a Statelor Unite care patrulau în apele din regiune. Un portavion şi un distrugător au evitat "multiple atacuri neprovocate", dar niciun militar nu a fost rănit, potrivit AFP.

Ca ripostă, americanii au "neutralizat permanent" două petroliere iraniene şi au "distrus complet altul", a comunicat CENTCOM pe X. Unul din vase se afla în largul insulei Kharg, unde este amplasat principalul terminal petrolier iranian din Golful Persic; altul era în apropiere de strâmtoarea Ormuz, lângă Jask, iar altul în Golful Oman.

Ciocnirile dintre SUA şi Iran au reînceput duminica trecută, după o lună de acalmie relativă. Americanii au luat iniţiativa, afirmând că încearcă să îi împiedice pe iranieni să lanseze rachete purtătoare de mine marine în Strâmtoarea Ormuz.

Articolul continuă după reclamă

Iranul a ripostat atacând state vecine din Golf, aşa cum procedează de la începutul războiului declanşat împotriva sa de Statele Unite şi Israel la sfârşitul lui februarie. Forţele Teheranului continuă să blocheze Strâmtoarea Ormuz, în timp ce americanii au creat o blocadă a porturilor iraniene.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat vineri că SUA lansează "lovituri precise" şi în prezent nu sunt angajate în lupte