Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Supravieţuire eroică la 7 ani

Americanii sunt impresionaţi de povestea unei fetiţe de şapte ani, singura supravieţuitoare a unui accident aerian în care părinţii, sora ei şi o verişoară au murit

de Redactia Observator

la 04.01.2015 , 08:59

Americanii sunt impresionaţi de povestea unei fetiţe de şapte ani, singura supravieţuitoare a unui accident aerian în care părinţii, sora ei şi o verişoară au murit

Deşi rănită şi în stare de şoc, fetiţa a găsit puterea să meargă, noaptea, prin pădure, mai bine de un kilometru, pentru a cere ajutor.

Larry Wilkins, un fermier la pensie din Kentucky, îşi va aminti mereu seara în care i-a bătut la uşă un oaspete cu totul neaşteptat: a deschis ușa şi a văzut o fetiţă de şapte ani, cu nasul însângerat, braţele pline de zgârieturi, picioarele la fel.

Vezi și

Fetiţa, pe nume Sailor Gutzler, avea o mână fracturată şi alte câteva răni minore. Wilkins a sunat imediat la urgenţă, dar nu înainte de a o înveli într-o pătură. Sailor şi familia sa se întorceau dintr-o vacanţă în Florida, cu avionul pilotat chiar de tatăl ei. Toate celelalte persoane de la bord şi-au pierdut viaţa în prăbuşire: părinţii fetiţei, sora ei de 9 ani şi o verişoară. Poliţiştii care i-au găsit au fost şi ei uimiţi de curajul şi dârzenia micii supravieţuitoare.

Fetiţa a văzut, în cele din urmă, în depărtare, o lumină care a îndrumat-o spre casa lui Wilkins. După ce a fost tratată în spital, ea este acum în grija rudelor, care au cerut să i se respecte intimitatea. Cauza accidentului nu a fost încă stabilită dar se pare că avionul a lovit vârfurile unor copaci, probabil din cauza întunericului şi a vremii rele.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » Supravieţuire eroică la 7 ani